Scutirea de la plata taxei de timbru a acţiunilor referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile ce decurg dintr-o cauză penală

28 iulie 2015 Drept Civil Drept Penal

În Monitorul Oficial cu numărul 555 din 27 iulie 2015 a fost publicată Decizia nr. 387/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În considerente, Curtea a reţinut că „textul legal criticat reglementează scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru a acţiunilor şi cererilor, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la cauzele penale, ceea ce înseamnă că nu se plătesc astfel de taxe în cauzele privind tragerea la răspundere penală sau civilă, aşadar, în privinţa exercitării acţiunii penale sau civile în cadrul procesului penal [a se vedea şi art. 20 alin. (8) din Codul de procedură penală]. De asemenea, textul analizat menţionează, în mod expres, că această scutire se aplică şi în privinţa despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea, aşadar, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, indiferent că ea face obiectul unei acţiuni civile alăturate celei penale sau separate de aceasta, esenţială fiind existenţa unei cauze penale, mai precis a unei cauze în care s-a pus în mişcare acţiunea penală, acţiune care se pune în mişcare „de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) ” [art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Numai în acest fel cauza poate fi calificată ca fiind una penală în sensul art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. O atare formulă redacţională a textului legal criticat exclude, însă, de la scutirea acordată, (…) acţiunile în răspundere civilă delictuală formulate pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care nu mai face obiectul acţiunii penale din cauza dezincriminării infracţiunii respective. În consecinţă, în ipotezele tranzitorii, şi anume atunci când o faptă este săvârşită pe perioada de activitate a legii penale, fiind astfel calificată drept infracţiune, iar, ulterior acestui moment, intervine o lege de dezincriminare în sensul art. 4 teza întâi din Codul penal, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată [art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală], ceea ce, sub aspectul pretenţiilor civile, echivalează cu necesitatea promovării unei acţiuni separate în faţa instanţelor civile în vederea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat, acţiune care, în temeiul textului legal criticat, este exclusă de la scutirea plăţii taxei judiciare de timbru.

Incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. Legiuitorul are îndreptăţirea de a plasa protecţia constituţională a valorii care nu intră sub incidenţa penalului în sfera răspunderii civile delictuale.

Curtea reţine că noile dispoziţii penale care sancţionează faptele de vătămare corporală din culpă se regăsesc în art. 196 din Codul penal, sens în care alin. (1) are în vedere producerea unor vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile, iar alin. (2) şi (3) au în vedere producerea unor vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale. (…) Infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (1), deşi a preluat aceleaşi elemente constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal din 1969 (adică existenţa culpei, precum şi vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr maxim de îngrijiri medicale – în prezent 90 de zile), condiţionează întrunirea lor de alte 3 elemente alternative, şi anume subiectul activ al infracţiunii să se afle sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune. Cu alte cuvinte, producerea unui accident de circulaţie soldat cu vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile nu mai este infracţiune dacă conducătorul auto nu se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe psihoactive.

Citeste mai mult  Hotărâre de conversie a acţiunilor anulată. Nulitatea contractului de vânzare de acţiuni pentru lipsa obiectului

În acest context devin aplicabile dispoziţiile art. 4 – Aplicarea legii penale de dezincriminare – din Codul penal potrivit cărora legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării structurii infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

În privinţa invocării încălcării art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că aceasta priveşte probleme legate de succesiunea în timp a legilor şi determinarea legii aplicabile, textul de lege criticat neconţinând în sine niciun element care ar putea conduce la încălcarea principiului neretroactivităţii legii.

În continuare, referitor la dezincriminarea acestei infracţiuni Curtea, prin Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, a constatat că, deşi o astfel de faptă nu mai constituie infracţiune, persoana vătămată se poate îndrepta împotriva autorului său urmând procedurile civile, situaţie posibilă şi sub tărâmul reglementării anterioare dacă persoana vătămată nu se constituia parte civilă în procesul penal pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite. (…)

Curtea observă că, în cauză, dacă fapta de vătămare corporală din culpă prevăzută în noua legislaţie penală ar fi preluat în redactare identică soluţia legislativă anterioară, prevăzută în Codul penal din 1969, persoana vătămată se putea constitui ca parte civilă, acţiunea sa civilă fiind alăturată acţiunii penale. În această situaţie, persoana vătămată beneficia de o serie de dispoziţii în favoarea sa, cum ar fi administrarea din oficiu a probelor pentru stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului, scutirea de cheltuieli legate de acţiune în faţa instanţelor civile, respectiv plata taxei judiciare de timbru, durata rezonabilă a procesului. Însă, având în vedere că fapta săvârşită sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, iar răspunderea a fost plasată pe tărâmul răspunderii civile delictuale, persoana vătămată este obligată să formuleze acţiune separată în faţa instanţei civile în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptei respective, suportând toate rigorile impuse de legea procesual civilă referitoare la învestirea instanţei civile cu o cerere de chemare în judecată care va respecta regulile stabilite de art. 194-200 din Codul de procedură civilă, inclusiv cu privire la obiectul cererii şi valoarea lui, precum şi indicarea dovezilor şi administrarea probatoriului. De asemenea, Curtea reţine că, în procesul civil, sarcina probei pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a celui vinovat revine, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, persoanei care a suferit prejudiciul, astfel încât acesta trebuie să demonstreze existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre acestea pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală.

Citeste mai mult  Daune morale pentru atingeri aduse imaginii unei persoane juridice

Mai departe, Curtea reţine că art. 197 din Codul de procedură civilă prevede că, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată. Având în vedere că acţiunea prin care se cere recuperarea unui prejudiciu este, de regulă, o acţiune evaluabilă în bani, plata taxei judiciare de timbru se va stabili în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, în condiţiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

Or, în aceste condiţii, persoana vătămată care a suferit un prejudiciu material ori a cărei integritate corporală sau sănătate a avut de suferit ca urmare a săvârşirii unei fapte care la data comiterii sale constituia infracţiune trebuie să avanseze noi cheltuieli judiciare care includ şi taxa judiciară de timbru stabilită în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, pe lângă plata onorariului avocatului sau plata expertizelor necesare, în vederea recuperării pagubelor suferite, uzând de calea unei cu totul alte acţiuni în justiţie ca singură modalitate de recuperare a prejudiciului.

În acest caz, Curtea reţine că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică, respectiv solicită recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a săvârşirii unei fapte care constituia infracţiune la data săvârşirii, dar care nu mai face obiectul acţiunii penale, este determinat, în principiu, de celeritatea cu care a fost efectuată urmărirea penală şi judecarea cauzelor. Stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu şi exterior conduitei persoanei, este în contradicţie cu principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform căruia, în situaţii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Cu privire la incidenţa art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (…). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (…). Aşadar, Curtea reţine că nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare. În acest sens, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept/beneficiu (…), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (…). În cauză, Curtea reţine aplicabilitatea tezei referitoare la interzicerea discriminării din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie, având în vedere că textul criticat consacră o excludere de la acordarea beneficiului scutirii de la plata taxei judiciare de timbru (…) a persoanelor care au suferit un prejudiciu material/moral decurgând dintr-o cauză penală în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii acesteia, este prevăzută ca infracţiune. Or, câtă vreme principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, atunci nu există niciun motiv rezonabil pentru care persoana vătămată prin săvârşirea unei fapte care la data comiterii sale constituia infracţiune, dar cauza a fost clasată motivat de dezincriminarea infracţiunii respective să nu beneficieze de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru pentru promovarea unei acţiuni pentru recuperarea prejudiciului civil cauzat.

Citeste mai mult  Dezlegare chestiune de drept. Asistența juridică obligatorie în cazul inculpatului persoană juridică

Prin urmare, durata cercetării penale sau, după caz, a procesului şi finalizarea acestora depind adesea de o serie de factori cum sunt data producerii faptei, gradul de operativitate a organelor de cercetare penală sau judiciare, incidente legate de administrarea probelor sau întocmirea expertizelor, îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi alte împrejurări care pot să întârzie soluţionarea cauzei. De asemenea, în numeroase situaţii, durata cauzelor şi, în consecinţă, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei, ci se datorează şi unor alte circumstanţe, care ţin de organizarea justiţiei şi de gradul de încărcare a rolurilor instanţelor judecătoreşti.

Or, Curtea constată că acţiunea civilă în recuperarea prejudiciului cauzat de o faptă care la data săvârşirii constituia infracţiune este supusă dispoziţiilor procedurale comune,(…)ceea ce impune justiţiabililor aflaţi în aceeaşi situaţie un tratament juridic diferenţiat, care se concretizează în cheltuielile de judecată suplimentare care includ şi taxele judiciare de timbru, precum şi la costurile legale faţă de cei care îşi recuperează prejudiciul cauzat de o infracţiune prevăzută de legea actuală. În consecinţă, Curtea, prin prezenta decizie, constată neconstituţionalitatea situaţiei de discriminare în care se află justiţiabilii menţionaţi, ceea ce echivalează cu acordarea beneficiului scutirii de la plata taxei judiciare de timbru reglementată de art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.”

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând dintr-o cauză penală în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii acesteia, era prevăzută ca infracţiune.

Decizia poate fi consultată în integralitate pe site-ul CCR.

Cuvinte cheie: > > > >