Valoarea juridică a facturii pro forma

7 august 2017 Drept Civil Jurisprudenta

O factură proforma are caracterul unei oferte pe care emitentul trebuie să o respecte pe toată durata de valabilitate a acesteia, având doar caracter informativ, și nu obligatoriu pentru primitor, care generează obligații pentru vânzător, cum ar fi obligația de păstrare a prețului anunțat pentru întreaga perioadă de valabilitate a ofertei cuprinse în această factură, și care exprimă doar intenția de tranzacționare, respectiv cea a vânzătorului de a livra și cea a cumpărătorului de a achiziționa mărfuri sau servicii.

O factură pe care este înscrisă mențiunea „proforma” nu are nicio valoare juridică pentru cel care o primește, nu generează niciun fel de obligații pentru acesta, respectiv nu atestă transferul de proprietate asupra bunurilor menționate în ea, astfel încât ar fi nelegală reținerea de către instanță a existenței unui contract între părți doar pe baza unei astfel de facturi proforma și fără a se fi întâlnit acordul de voință al acestora asupra unui element esențial al contractului, și anume prețul.

”Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta obligarea acesteia la achitarea sumei de 29.782,99 lei, sumă la care se adaugă dobânda legală penalizatoare prevăzută și calculată potrivit dispozițiilor OG nr. 13/2011. (…)

Instanța reține că potrivit art. 1516 alin.1 C.civ., text ce reprezintă temeiul de drept al acțiunii formulate de reclamantă, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. În raport de alin. 2 al art. 1516 C.civ., atunci când fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără să piardă dreptul la daune interese, dacă i se cuvin: să ceară sau să treacă la executarea silită a obligației; să obțină rezoluțiunea sau rezilierea contractului, ori după caz reducerea propriei obligații corelative; să folosească, atunci când este cazul, orice mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.

Instanța reține faptul că deși reclamanta este cea care susține că între părți s-au desfășurat raporturi contractuale, având ca obiect efectuarea de lucrări suplimentare la obiectivul X, nu depune la dosarul cauzei un contract însușit de ambele părți, ci doar o situație de lucrări suplimentare (f. 8-9), precum și factura proforma nr. X din data de 16.03.2013 (f.7).

Cu privire la această factură, instanța reține că din punct de vedere juridic, o factură proforma are caracterul unei oferte pe care emitentul trebuie să o respecte pe toată durata de valabilitate a acesteia, având doar caracter informativ, și nu obligatoriu pentru primitor, care generează obligații pentru vânzător, cum ar fi obligația de păstrare a prețului anunțat pentru întreaga perioadă de valabilitate a ofertei cuprinse în această factură, și care exprimă doar intenția de tranzacționare, respectiv cea a vânzătorului de a livra și cea a cumpărătorului de a achiziționa mărfuri sau servicii.

O factură pe care este înscrisă mențiunea „proforma” nu are nicio valoare juridică pentru cel care o primește, nu generează niciun fel de obligații pentru acesta, respectiv nu atestă transferul de proprietate asupra bunurilor menționate în ea, astfel încât ar fi nelegală reținerea de către instanță a existenței unui contract între părți doar pe baza unei astfel de facturi proforma și fără a se fi întâlnit acordul de voință al acestora asupra unui element esențial al contractului, și anume prețul.

Prin urmare, o factură proforma nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii civile contractuale, în lipsa unui contract și în condițiile existenței unui delict, ci doar pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Având în vedere cele de mai sus, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantă.” (Judecătoria Pitești, Sentința civilă nr. 2597/17 martie 2017, www.rolii.ro)

Sentința nu este definitivă.

Cuvinte cheie: > >

Comentarii