Inadmisibiltatea actiunii judiciare avand ca obiect constatarea imposibilitatii realizarii obiectului de activitate a unei persoane juridice

20 iunie 2014 Drept Civil Jurisprudenta

„In cazul imposibilitatii realizarii obiectului de activitate sau de realizare a lui, cum atat imposibilitatea realizarii obiectului de activitate, cat si realizarea lui sunt elemente de fapt, care trebuie dovedite pentru a justifica dizolvarea societatii, in practica judiciara s-a decis ca dizolvarea nu poate interveni de drept, astfel incat putem fi in ipoteza fie a unui caz de dizolvare voluntara, fie in ipoteza unui caz de dizolvare judiciara.

Astfel, s-a apreciat in jurisprudenta ca in cazul in care imposibilitatea realizarii obiectului de activitate apare sub forma neintelegerilor grave intre asociati, dizolvarea are caracter judiciar, astfel incat momentul in care dizolvarea intervine se stabileste dupa regulile aplicabile dizolvarii judiciare.

In celelalte cazuri insa de imposibilitate a realizarii obiectul de activitate, dizolvarea trebuie constatata prin hotarare a adunarii generale, astfel incat momentul in care acesta intervine se stabileste dupa regulile aplicabile dizolvarii voluntare.

O actiune judiciara in constatarea cazurilor de imposibilitate a realizarii obiectului de activitate ar fi inadmisibila, s-a aratat si in literatura de specialitate, intrucat pe calea unei actiuni in constatare nu se pot stabili situatii de fapt. Rolul instantei este redus, in acest caz, la a dispune, la cererea unor asociati, in cazul in care organele societatii omit aceasta, convocarea unei adunari generale, care sa constate dizolvarea.

Citeste mai mult  Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de a formula acțiunea pauliană

In speta, ne aflam in prezenta unui caz de dizolvare voluntara a societatii, respectiv asociatul unic, apreciind, fata de motivele expuse prin cererea introductiva, cat si prin motivele de recurs, ca societatea nu isi mai poate indeplini obiectul de activitate.

In mod legal si temeinic insa instanta de fond a apreciat ca cererea reclamantei recurente nu prezinta caracter contencios, ci este un caz de dizolvare voluntara a unei societati comerciale, decisa de catre asociatul unic al acesteia ce poate lua singur aceasta hotarare care, potrivit dispozitiilor articolului 113 LSC, revine adunarii generale a asociatilor iar, in cazul societatii comerciale cu raspundere limitata ci asociat unic, revine asociatului unic. Asa fiind, hotararea instantei de fond este legala si temeinica, reclamanta recurenta neurmarind stabilirea unor drepturi in contradictoriu cu vreo alta parte, ci doar constatarea unei stari de fapt, respectiv a situatiei de fapt ce vizeaza imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii, motiv pentru care cererea este neintemeiata, in speta fiind incidente dispozitiile legale si regulile care reglementeaza dizolvarea voluntara a unei societati comerciale.” (Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a Comerciala, Decizia nr. 1461/2009 – JURINDEX2010223102)

Cuvinte cheie: > > >