În şedinţa din 19 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin Decizia nr.8 în dosarul nr. 2614/1/2017, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția a IV-a civilă privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că:
În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, coroborate cu art. 7 din Legea nr. 329/2009 şi poziţia 5 din anexa nr. 1 la aceeaşi lege, precum şi cu prevederile art. 21 şi art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de plată a sumei echivalente cu cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 10/1995 şi pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire, este o obligaţie fiscală.
În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, coroborate cu prevederile art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia fiscală de plată a cotei prevăzute de art. 40 din Legea nr. 10/1995 se supune termenului de prescripţie de 5 ani, specific raporturilor juridice fiscale.
Sursa: comunicat ÎCCJ
Cuvinte cheie: dezlegare chestiune de drept > Legea nr. 10/1995 > obligatie fiscala
