În hotărârea din 20 martie 2018 în cauza Falzon împotriva Maltei (cererea nr. 45791/13), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu unanimitate, a decis că, prin constatarea culpei pentru defăimare în baza unor enunțuri jurnalistice prezentate sub formă de întrebări și tratate ca afirmații ale unor fapte de către tribunalele naționale, a fost încălcat art. 10 din Convenție.
În fapt – Vicepreședintele Partidului Muncii din Malta (în continuare – MLP), dl M.F., a ținut un discurs în care a informat publicul că a primit un e-mail anonim și scrisori de amenințare, cu privire la care s-a plâns direct în fața Comisarului Poliției, cerându-i să investigheze problema. Reclamantul a publicat o opinie în ziarul Maltatoday, comentând acest discurs și punând sub semnul întrebării modul în care concepeau cele două partide politice principale rolul poliției. Articolul conținea o serie de întrebări:
„Oare nu a utilizat cu succes vicepreședintele MLP (…) [dl M.F.] Poliția pentru a controla libertatea unui cetățean privat inocent, care respectă legea, pe care îl suspecta că ar fi un inamic politic? Oare nu a făcut abuz cineva din Poliție de competențele sale, binevoind acest lucru în avantajul fracțiunii conduse de către (…) [dl M.F.] în disputele interne ale MLP? De ce ar trebui să intervină Poliția în politica internă a Partidului Muncii, acolo unde este clar că există prea multe moașe, iar copilul riscă să rămână cu buricul netăiat?”
„Și ce face Guvernul în acest sens? Oare vicepreședintele MLP (…) are o pondere și o influență mai mare față de Comisarul Poliției decât vice-Prim-ministrul care este responsabil din punct de vedere politic pentru activitatea Poliției?”
În replică, vicepreședintele a intentat o acțiune în despăgubire împotriva reclamantului. Tribunalul național a constatat culpa reclamantului pentru defăimare și a dispus acoperirea prejudiciului de către acesta (2,500 EUR). Recursurile reclamantului au fost respinse.
În procedurile constituționale de redresare, reclamantul a susținut că tribunalele naționale i-au atribuit acestuia insinuări sau alegații pe care nu le-a făcut niciodată și pe care nu le-a presupus articolul său, cum ar fi afirmațiile potrivit cărora dl M.F. l-a „manipulat” pe Comisarul Poliției, că ultimul a fost supus unei presiuni care a „împiedicat exercitarea funcției sale” și că dl M.F. „era un deus ex macchina care trăgea hățurile Poliției”. Cu privire la seria de întrebări din articolul său, reclamantul a susținut că acestea erau adresate cititorului, pentru a oferi un răspuns.
Curtea Constituțională a considerat că întrebările imputate sunt afirmații cu privire la fapte și a susținut concluziile tribunalelor inferioare potrivit cărora reclamantul a eșuat să facă legătura dintre afirmațiile sale cu privire la fapte cu presiunea ilegitimă și abuzivă asupra Poliției din partea vicepreședintelui MLP.
În drept – Articolul 10: Soluția procesului privind despăgubirile a constituit o ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Ingerința a fost prevăzută de lege și a urmărit un scop legitim, și anume protecția reputației sau a drepturilor altora.
Enunțurile emise sub formă de întrebări au părut să fie motivul principal al constatării culpei reclamantului. Tribunalele naționale le-au atribuit semnificații care nu fuseseră prezentate în mod explicit și le-au considerat, în consecință, afirmații neadevărate cu privire la fapte. Curtea nu a fost de acord cu această concluzie a tribunalelor naționale, făcând trimitere la interpretarea ei largă și liberală a „judecăților de valoare” în legătură cu libertatea jurnalistică referitoare la problemele de interes public, în special la cele care îi privesc pe politicieni. Prin utilizarea unui stil provocator, era plauzibil ca reclamantul să sporească gradul de conștientizare privind posibilitatea comiterii unui abuz de către vicepreședintele unui partid de opoziție, exprimându-și astfel preocupările referitoare la o problemă de interes public. Astfel, întrebările adresate de către reclamant erau unele legitime și aveau o bază factuală suficientă: chiar discursul dlui M.F.
Mai mult, Curtea nu a fost convinsă că enunțurile imputate puteau fi considerate un atac care să atingă pragul cerut al gravității și care să fie apte să-i prejudicieze dlui M.F. exercițiul dreptului său la viața privată. Prin urmare, acordarea despăgubirilor în favoarea sa putea avea un efect inhibitor.
În concluzie, tribunalele naționale nu au efectuat în mod adecvat exercițiul de punere în balanță a nevoii de protejare a reputației petentului cu libertatea de exprimare a reclamantului.
***Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova.***
Cuvinte cheie: CEDO > dreptul la libera exprimare > dreptul la reputatie
