”Prevederile legale procedurale care reglementează apelul incident se regăsesc la art. 472 din Noul Cod de procedură civilă, potrivit căruia intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe, dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident rămânând fără efect.
Textul din Noul Cod intrat în vigoare la 15.02.2013 nu reglementează o noutate legislativă, textul preexistând şi în vechiul cod de procedură civilă la art. 293, unde a fost introdus în legislaţie pentru prima dată prin OUG 138/2000.
Interpretarea doctrinară şi jurisprudenţială relevantă ce s-a dat acestui text a pornit de la raţiunea instituirii sale, şi anume scopul avut în vedere de legiuitor la momentul edictării normei, interpretare ggiată celei adoptate în ţările din legislaţia cărora legiuitorul român a preluat această instituţie a apelului incident. S-a arătat astfel că instituţia apelului incident este chemată să rezolve o problemă de natură procedurală în care se află partea intimată, parte care nu a avut posibilitatea să exercite în termen calea de atac a apelului principal deoarece soluţia finală pronunţată în primă instanţă i-a fost favorabilă. În acest sens, interesul părţii intimate de a exercita apel (incident) ia naştere abia din momentul în care ia cunoştinţă de apelul şi limitele apelului principal, existând astfel posibilitatea să declare apel incident prin care să obţină schimbarea soluţiei primei instanţe, în mod evident, tot într-o soluţie favorabilă. Însă sub nicio formă apelul incident nu poate depăşi limitele devolutive stabilite prin apelul principal sau, cu alte cuvinte, motivele apelului incident trebuie să se circumscrie limitelor de devoluţiune stabilite prin apelul principal, neputându-se schimba ceea ce nu a fost criticat întrucât a intrat în putere de lucru judecat.
Astfel, apelul incident nu apare ca expresia unei manifestări de voinţă a intimatului de a se răzbuna pe apelantul principal ori de a reveni asupra achiesării la hotărârea primei instanţe, achiesare ce rezultă din neexercitarea căii de atac a apelului în termenul legal.
În raport de aceste considerente, se reţine că prevederile art. 472 gg. 1) NCPC nu trebuie interpretate singular şi exclusiv gramatical, interpretare din care s-ar putea deduce că nu există nicio limită a motivelor de apel în ceea ce priveşte pe titularul apelului incident. În realitate art. 472 gg. 1) NCPC trebuie coroborat atât sistematic cu art. 472 gg. 2), cu art. 476, art. 477 şi cu art. 474, dar şi teleologic, din perspectiva raţiunii avute de legiuitor la edictarea normei.
Această interpretare duce la concluzia că apelul incident nu este o cale prin care titularul acestuia revine asupra achiesării la hotărârea primei instanţe (achiesare ce rezultă din neformularea unui propriu apel principal în termen legal) şi nici un mijloc de răzbunare pe apelantul principal.
În acelaşi timp, admiterea apelului incident nu poate conduce la o soluţie care să afecteze limitele impuse de apelul principal, cu alte cuvinte, nu poate giira o soluţie de schimbare a soluţiei în partea care nu a fost atacată prin apelul principal.” (Tribunalul Vrancea, dec. civ. nr. 455/27.06.2019, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: apel incident > noul cod de procedura civila
