Nulitatea absolută a clauzei de neconcurență

9 iulie 2019 Jurisprudenta

După cum rezultă din art. 21 alin. (1) din Codul muncii, clauza de neconcurență constituie o înțelegere, un contract, ce are caracter sinalagmatic (sau bilateral) întrucât prin acesta ambele părți își asumă obligații interdependente și reciproce, angajatul obligându-se să nu presteze o activitate concurentă, iar, în schimbul acesteia, angajatorul obligându-se să-i plătească o anumită sumă de bani (indemnizație de neconcurență).

Cu alte cuvinte, se poate afirma că obiectul clauzei de neconcurență este dublu, fiecare parte contractantă având o obligație specifică de îndeplinit (la fel ca în cazul oricărui contract bilateral sau sinalagmatic).

În ipoteza în care clauza de neconcurență nu cuprinde ambele obligații prevăzute de lege, una în sarcina angajatului, iar cealaltă în sarcina angajatorului, clauza de neconcurență este lovită de nulitate absolută întrucât obligația angajatorului nu are obiect, iar obligația angajatului este lipsită de cauză.

De altfel, sancțiunea nulității rezultă și din cuprinsul art. 21 alin. (2) din Codul muncii, textul stipulând următoarele: „clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute … cuantumul indemnizației de neconcurență …”. (Tribunalul Vrancea, Sentința civilă nr. 690/21 noiembrie 2018,definitivă prin respingerea apelului, portal.just.ro).

Cuvinte cheie: > >