Accidentarea unei persoane pe trecerea de pietoni. Proces verbal de contravenție anulat

”Contravenția ce i se impută petentului este aceea prevăzută de articolul 101 alineatul 3 litera a) constând în nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale. Ceea ce i se reproșează astfel petentului este, așa cum s-a arătat, faptul că nu a acordat prioritate de trecere pietonului FV, angajat regulamentar în traversare. Este de precizat în legătură cu acest aspect că înregistrarea video oferită de camera de supraveghere nu oferă detalii cu privire la modalitatea în care a avut loc impactul dintre autoturismul condus de petent și FV și nici culoarea semaforului pentru pietoni de la pasajul pietonal pe care sau în preajma căruia a avut loc accidentul, putându-se observa însă din această înregistrare că semaforul ce permite intrarea în intersecție, având în vedere direcția de mers a petentului, a afișat culoarea roșie în momentul în care petentul a ajuns în fața celei de-a doua treceri de pietoni, unde s-a produs accidentul.

O regulă generală, de notorietate de altfel, privind funcționarea semafoarelor și care se cuvine a fi amintită aici este aceea că semnalul de culoare verde ce permite trecerea pietonilor nu apare în același moment cu semnalul de culoare roșie ce impune autovehiculelor să oprească, ci la un anumit interval de timp de câteva secunde, tocmai în scopul oferirii unui plus de siguranță pentru ambele categorii de participanți la trafic și al evitării în acest fel a accidentelor.

Or, având în vedere această regulă este greu de acceptat ca semaforul pentru pietoni de la cea de-a doua trecere să fi afișat culoarea verde în același moment în care semaforul aflat la intrarea în intersecție afișa culoarea roșie, moment în care petentul a ajuns în fața acestei treceri.

Citeste mai mult  Trafic de influență. Autor vs. complice

De altfel, trebuie analizat aici, încă odată, procesul-verbal de sesizare din oficiu, actul situat în timp cel mai aproape de momentul producerii accidentului și care astfel se prezumă a oferi informațiile cele mai ”proaspete”. Din conținutul acestui act rezultă, aşa cum s-a mai precizat, faptul că pietonul accidentat s-a angajat în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată regulamentar, dar pe culoarea roșie a semaforului. Toate acestea vor crea, dacă nu o certitudine cu privire la faptul că pietonul nu s-a angajat în traversarea drumului pe culoarea verde a semaforului, cel puțin o îndoială în acest sens ce îi va profita în mod evident petentului, conform principiului in dubio pro reo, pe deplin aplicabil şi procedurii contravenţionale, căruia astfel nu îi poate fi imputată contravenția.” (Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Sentința civilă nr. 1223/2015, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: >