Actiune in regres a comitentului. Apararea prepusului

20 iunie 2014 Drept Civil Jurisprudenta

„Dispozitiile art. 1000 alin. (3) C.civ. instituie un caz de raspundere pentru fapta altuia si o solidaritate specifica intre comitent si prepus, exclusiv in folosul victimei. Platind despagubirile, comitentul nu face altceva decat sa avanseze in locul prepusilor sai despagubirile pe care acestia din urma le datorau victimelor. Chiar daca victimele au inteles sa pretinda intreaga despagubire de la comitent, in final prevaleaza raspunderea pentru fapta proprie, adica faptuitorii trebuie sa suporte singuri repararea prejudiciului pe care l-au cauzat prin fapta lor, comitentul avand dreptul sa regreseze impotriva acestora pentru recuperarea sumelor platite.

Impotriva actiunii in regres a comitentului, prepusii nu se pot apara invocand prezumtia de raspundere instituita de art. 1000 alin. (3) C.civ., ci eventual pot invoca si dovedi fapta proprie a comitentului, fapta care ar fi determinat total sau partial producerea prejudiciului. Insa, in situatia in care printr-o hotarare penala de condamnare s-a retinut in mod expres lipsa oricarei culpe a comitentului in producerea prejudiciului, acest aspect nu mai poate fi repus in discutie in cadrul actiunii in regres, iar prepusii nu pot invoca imprejurarea ca au comis faptele cauzatoare de prejudicii ca urmare a ordinelor primite.” (ICCJ, Sectia I civila, decizia  nr. 290 din 20 ianuarie 2012)

Citeste mai mult  Acțiunea în constatare provocatorie vs. acțiunea în revendicare

Nota: Corespondentul art. 1000 alin. (3) din vechiul Cod civil este art. 1373 alin. (1) noul Cod civil.

Cuvinte cheie: > > >