Acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României. Încadrare juridică

26 aprilie 2017 Drept Penal

În şedinţa din 25 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr.15 în dosarul nr.635/1/2017, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, în dosarul nr.47050/3/2015*/a10 (2344/2016), prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă acţiunea unică continuă de transport a drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art.2 şi 3 din Legea nr.143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal sau infracţiunea unică prevăzută de art.3 din aceeaşi lege” şi a stabilit:

În interpretarea dispoziţiilor art.2 şi art.3 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art.2 din Legea nr.143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art.3 din acelaşi act normativ, în concurs formal (ideal).

Cuvinte cheie: >