Înregistrarea audio nu este o probă ce poate fi încadrată de Codul de procedură civilă printre cele ce se administrează legal în fața instanței de judecată, neavând caracter direct și nemijlocit pentru instanță.
Ca atare, nici transcrierea acestei înregistrări nu poate avea valoarea probatorie a unui înscris în sensul de instrumentum probationis, întrucât nu emană nemijlocit de la o parte pentru a fi opus acesteia.
”Se critică (…) dispoziția tribunalului de la termenul de judecată din data de 26.11.2015, termen la care s-a discutat admisibilitatea probelor, prin care s-a respins proba cu martori și înregistrările audio din care rezultă ,în susținerea reclamantei faptul că unul dintre administratorii Societății, GMR, a avut o conduită abuzivă, dusă la extrem, care s-a soldat cu concedierea abuzivă a sa . Din proba cu înscrisuri și interogatoriu administrate, apelanta apreciază că nu putea dovedi comportamentul abuziv al administratorului și stresul la care a fost supusă o perioadă îndelungată, singura probă concludentă și utilă acordării daunelor morale, fiind înregistrarea audio respinsă de către instanță de fond, deși a fost integrată de către doctrina în cadrul probei cu înscrisuri.
Se avea în vedere în acest sens că potrivit art. 255 din Noul Cod de Procedură civilă, concludența probatoriului este apreciată de instanța de judecată, legal apreciind astfel tribunalul că administrarea probei cu înregistrarea audio este inadmisbilă conform art. 341 din Noul Cod de Procedură Civilă și proba testimonială nu este utilă cauzei, deci nu poate duce la soluționarea procesului.
Drept urmare, apărările titularului căii de atac,în sensul că” , dacă instanța de fond ar fi încuviințat întregul probatoriu, așa cum a fost solicitat de reclamantă, aceasta ar fi avut posibilitatea să dovedească atitudinea abuzivă a angajatorului,nu pot fi primite, respingerea cu probei cu înregistrarea audio și a probei testimoniale, fiind în acord cu prevederile legale în materia probațiunii sus precizate art.255 din Noul Cod de Procedură civilă prin raportare la art. 341 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Potrivit art. 341 din Noul Cod de Procedură Civilă„ Sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însușirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluționarea procesului „iar potrivit alineat 2 al aceluiași articol „ Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă și fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum și alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri.”
Din analiza art. 341 din Noul Cod de Prrocedură Civilă rezultă că pentru ca benzile de înregistrare a sunetului să fie mijloace materiale de probă trebuie să nu fi fost obținute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri .
Drept urmare, legiuitorul trasează o condiție de admisibilitate. Același art. 341 teza secundă din NCPC dispune că admisibilitatea elementelor cuprinse în enumerarea precedentă este condiționată de obținerea lor în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu bunele moravuri. În absența unui criteriu obiectiv cu privire la îndeplinirea acestor condiții, instanței îi este acordată o libertate de apreciere deplină, aceasta putând încuviința sau respinge, motivat, administrarea mijloacelor de probă solicitate.
Corect prima instanță nu a considerat că înregistrarea audio este probă în acest dosar, fiind inadmisibilă. De altfel, această probă a fost obținută fără acordul părților.
Faptul că prima instanță a încuviințat reclamantei în parte probele pe care le-a propus în dovedirea afirmațiilor sale, nu reprezintă o lipsă a rolului activ în aflarea adevărului, faptul că nu a considerat relevante în soluționarea cauzei toate aceste probe, respingerea probei cu martori și înregistrările audio este în acord cu prevederile legale în materia probațiunii, fiind atributul instanței să rețină numai împrejurările și mijloacele de probă determinante în aflarea adevărului judiciar.
Alegațiile părții, în sensul că prin respingerea probei cu martori și înregistrările audio ar fi determinat o judecată lipsită de imparțialitate , ceea ce a afectat dreptul său la apărare sunt lipsite de temei legal, întrucât nu s-a dovedit în cauză că interpretarea materialului probator ar fi fost făcută în alt scop decât cel al stabilirii adevărului judiciar,în limitele investirii primei instanțe.
Înregistrarea audio nu este o probă ce poate fi încadrată de Codul de procedură civilă printre cele ce se administrează legal în fața instanței de judecată, neavând caracter direct și nemijlocit pentru instanță .
Ca atare, nici transcrierea acestei înregistrări nu poate avea valoarea probatorie a unui înscris în sensul de instrumentum probationis, întrucât nu emană nemijlocit de la o parte pentru a fi opus acesteia.” (Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Decizia civilă nr. 3251/16 iunie 2016, www.rolii.ro)
Cuvinte cheie: decizie de concediere > inregistrare audio > mijloc de proba
