Contrar celor susţinute de organul fiscal, reaua-credinţă a administratorului nu a fost dovedită. Simplul fapt că acesta nu a dat curs solicitărilor organului fiscal de a se prezenta pentru a da relaţii, în condiţiile în care era plecat din ţară şi raporturile cu societatea încetaseră din cursul anului 2008 nu echivalează cu reaua sa credinţă.
Faptul că încetarea raporturilor de muncă şi a raporturilor sociale nu au fost înregistrate la organele competente (ITM, respectiv ORC) nu este, în mod necesar, consecinţa culpei sale, ci şi a persoanelor care au continuat activitatea societăţii.
Existenţa unor debite fiscale restante nu înseamnă per se (prin sine) că administratorul a acţionat cu rea-credinţă, în lipsa dovedirii unui scop ilicit urmărit de acesta. Debitele au apărut ca urmare a activităţii economice a societăţii, iar faptul că societatea nu a obţinut profit nu poate echivala cu reaua-credinţă a administratorului. (Curtea de Apel Galați, Decizia nr. 946 din 24.04.2015, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: obligatii fiscale > raspundere solidara
