În cadrul procedurii fiscale, antrenarea răspunderii solidare a administratorului intervine în temeiul art. 25 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 207/2015, condiţiile fiind diferite de antrenarea răspunderii administratorului în procedura insolvenţei, întrucât nu este condiţionată de existenţa unei legături de cauzalitate între fapta administratorului şi ajungerea societăţii în insolvenţă.
Premisa antrenării răspunderii solidare o constituie starea de insolvabilitate în care se află societatea, iar fapta ilicită constă în neîndeplinirea de către administratorul societăţii a obligaţiei legale a acestuia de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei.
Extras din considerentele deciziei Curții de Apel Oradea:
”Potrivit art. 25 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 207/2015, răspund solidar cu debitorul următoarele persoane: administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.
Contrar susţinerilor recurentului reclamant, potrivit acestui text normativ, nu constituie o condiţie, pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului, existenţa unei legături de cauzalitate între activitatea administratorului în gestionarea societăţii şi intrarea acesteia în stare de insolvabilitate, nici existenţa unei vinovăţii sub forma relei credinţe a administratorului în ajungerea societăţii în stare de insolvabilitate.
Într-adevăr, pentru antrenarea răspunderii administratorului în procedura specială a insolvenţei, este necesară existenţa unei legături de cauzalitate între modul de îndeplinire a mandatului de administrator şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă (acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile – art. 5 pct. 29 Legea nr. 85/2014).
Însă, în cadrul procedurii fiscale, în speţa dedusă judecăţii, antrenarea răspunderii solidare a administratorului intervine în temeiul art. 25 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 207/2015, condiţiile fiind diferite.
Premisa antrenării răspunderii solidare o constituie starea de insolvabilitate în care se află societatea, respectiv este insolvabil debitorul ale cărui venituri şi/sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile, noţiune distinctă de cea de insolvenţă.
Fapta ilicită, ce determină antrenarea răspunderii solidare, constă în neîndeplinirea de către administratorul societăţii a obligaţiei legale a acestuia de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei.
Solicitarea trebuie să vizeze obligaţiile fiscale aferente perioadei de exercitare a mandatului, rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.
Prejudiciul constă în neîncasarea la bugetul de stat a creanţelor fiscale ale societăţii insolvabile. Legătură de cauzalitate există între neîndeplinirea obligaţiei de a cere deschiderea insolvenţei şi prejudiciu, respectiv neîncasarea creanţelor fiscale, şi nu între activitatea de gestionare a societăţii şi starea de insolvabilitate, contrar susţinerilor recurentului reclamant.
În speţă, SC (…) SRL are obligaţii fiscale scadente la 25.07.2017, în sumă de 184.006 lei. De asemenea, aceasta nu are venituri sau bunuri urmăribile, potrivit procesului verbal de insolvabilitate necontestat.
Potrivit art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, astfel: a) insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă; b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.
Debitorul aflat în stare de insolvenţă, în baza art. 67 din Legea nr. 85/2014, este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor legii, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. La cererea adresată tribunalului va fi ataşată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenţia de deschidere a procedurii insolvenţei.
Faţă de aceste prevederi legale, rezultă că societatea SC (…) SRL avea la dispoziţie un termen maxim de 90 de zile de la data scadenţei obligaţiilor fiscale, pentru a solicita deschiderea procedurii insolvenţei, termen ce s-a împlinit la 25.10.2017. Până la împlinirea acestui termen, societatea nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost depusă abia două luni mai târziu, la data de 15.12.2017, potrivit Încheierii nr. 483/F/2017 a Tribunalului (…) pronunţată în dosarul nr. (…)/2017.
Textul normativ solicită ca fapta ilicită, respectiv nesolicitarea deschiderii procedurii insolvenţei, să fie făcută cu rea credinţă.
Or, în speţă, reaua credinţă este dovedită, aşa cum reţine şi instanţa de fond, prin faptul că recurentul reclamant, deşi unic asociat cu o cotă de participare de 100%, a ţinut adunarea asociaţilor la care s-a hotărât formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei abia la data de 16.11.2017, la aproximativ 5 zile după ce a primit decizia de antrenare a răspunderii solidare, comunicată la 10.11.2017, potrivit confirmării de primire.
Această atitudine coroborată cu faptul că societatea, al cărei unic administrator şi asociat era, a fost somată în mod repetat de către organele fiscale, încă din 07.08.2017, apoi la data de 11.09.2017 cu privire la achitarea obligaţiilor fiscale restante , fără ca administratorul reclamant să răspundă ori să facă vreun demers în vederea achitării obligaţiilor fiscale ori a declarării insolvenţei, precum şi lipsa de răspuns la invitaţia în vederea audierii pentru data de 27.10.2017, când ar fi avut posibilitatea exprimării apărărilor şi a lămuririi situaţiei, denotă reaua credinţă a recurentului reclamant în neîndeplinirea obligaţiei de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei.” (Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 326 din 12 aprilie 2019, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: Codul de procedura fiscala > fapta ilicita > Legea nr. 85/2014