Anulare demisie. Consimțământ viciat la momentul demisionării

19 august 2015 Jurisprudenta

Instanţa a reţinut că prin cererea olografă înregistrată în evidenţele intimatei sub nr. 5x/0x.0x.2013, contestatoarea şi-a dat demisia, începând cu data de 1x.0x.2013, iar prin cererea înregistrată în evidenţele intimatei sub nr. 6x/1x.0x.2013, a arătat că renunţă la demisie, întrucât a fost făcută la presiunile făcute asupra sa de fostul preşedinte al intimatei.

Demisia constituie, conform art. 81 alin.1 Codul Muncii, actul unilateral de voinţă a salariatului, care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului încetarea contractului individual de munca, după împlinirea unui termen de preaviz.

Emiterea unei decizii de încetare a raporturilor de munca prin demisie este facultativă pentru angajator, necesitatea anularii intervenind doar în situaţia în care s-ar constata că nu a existat intenţia salariatului de a demisiona.

Cât priveşte posibilitatea revocării demisiei în perioada de preaviz, instanţa a reţinut ca legislaţia muncii nu prevede o dispoziţie care să reglementeze o asemenea ipoteză, iar instanţa a apreciat că manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea, din iniţiativa sa, a contractului individual de munca este irevocabilă, retractarea ei fiind posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului, care în speţa de faţă nu a existat, după cum rezultă din emiterea deciziei nr. 1/1x.0x.2013, dar şi din răspunsul intimatei la interogatoriul formulat de contestatoare. Astfel, intimata a precizat că demisia înregistrată îşi produce efectele legale, respectiv emiterea deciziei de încetare a contractului de muncă, precum şi că retractarea ei nu este reglementată şi că nu este de acord cu reintegrarea în funcţie.

Citeste mai mult  Revocarea stipulaţiei pentru altul

Prin urmare, retractarea demisiei nu produce efectele urmărite de contestatoare.

Contestatoarea a mai invocat că i-a fost viciat consimţământul, prin violenţă, la momentul când şi-a dat demisia, ceea ce ar atrage sancţiunea nulităţii relative.

Instanţa a reţinut că pentru a fi valabil consimţământul nu trebuie să fie alterat de vreun viciu de consimţământ, aşa cum este violenţa. Violenţa constă în ameninţarea unei persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Pentru a fi viciu de consimţământ, violenţa trebuie să fie determinantă pentru încheierea actului juridic şi să fie injustă (ilicită, nelegitimă).

Instanţa a reţinut, pe de o parte, că deşi a invocat formularea unei plângeri penale pentru ameninţare, contestatoarea nu a făcut dovada depunerii acesteia la organele în drept de a o soluţiona, în această situaţie sarcina probei revenindu-i.
Pe de altă parte, prin răspunsul contestatoarei la interogatoriu,  aceasta a arătat că violenţele exercitate asupra sa au fost reprezentate de ameninţări că i se vor face „zile fripte” încât îşi va da trei demisii, ţipete, întocmirea unui dosar penal, fără a i se spune pentru ce infracţiuni. A recunoscut contestatoarea că nici ea, nici persoanele apropiate ei, nu au fost ameninţate cu vreun rău fizic şi că nu s-a speriat, dar a dorit să evite să treacă printr-un proces, deoarece ar fi fost pentru prima oară, prin urmare asupra acesteia nu au fost exercitate violenţe fizice.

Citeste mai mult  Desfiinţarea sentinței penale. Trimitere spre rejudecare. Omisiunea pronunţării asupra unor fapte

În acest context, faptul că angajatorul i-a făcut cunoscut contestatoarei că are în vedere o posibilă tragere a sa la răspundere penală nu are natura ilicită, astfel că nu se poate reţine vicierea consimţământului contestatoarei în decizia sa de a demisiona. Eventualul exerciţiu al unui drept, de a sesiza organele penale în legătură cu presupuse fapte de natură penală săvârşite de angajat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu poate constitui violenţă, dreptul persoanei vătămate de a apela la organele de cercetare penală sau la instanţele judecătoreşti derivând din lege şi nu poate reprezenta o ameninţare nelegitimă, pentru a fi echivalată unui violenţe morale.

În acest sens, trebuie avuta în vedere si functia ocupata de contestatoare în cadrul intimatei, astfel încât, dupa acest criteriu subiectiv al pregatirii si nivelului de cunostinte al acesteia, este putin probabil ca temerea acesteia, privind punerea în practica a presupusei amenintari, sa fi fost reala, iar simpla temere reverentioasa, fata de persoana avand functie de conducere nu este de natura a vicia consimtamântul, cu atat mai mult cu cat contestatoarea a declarat in fata instantei, ca si-a dat demisia „la nervi”.

Citeste mai mult  Jignirea unui polițist pe Facebook. Amendă contravențională

Pentru considerentele anterior expuse, instanta a constatat ca este neintemeiat capatul de cerere avand ca obiectul anularea demisiei contestatoarei. (Tribunalul Galați, Sentința civilă nr. 166/2014, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > >