Apel în loc de recurs. Imposibilitatea calificării

Nu este posibilă calificarea căii de atac din apel în recurs în situația în care din elementele obiective ale căii de atac exercitate în concret reiese că reclamantul a intenţionat şi a exercitat calea de atac a apelului, dată fiind denumirea sa, temeiul de drept specificat şi modalitatea de expunere a criticilor, coroborat cu faptul că acea cerere a fost formulată şi semnată de avocat.

”Calea de atac specifică materiei contenciosului administrativ şi fiscal o constituie recursul, aspect confirmat şi prin decizia nr. 17/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legea neprevăzând dreptul părţii interesate de exercitate a apelului împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă de instanţa de contencios administrativ şi fiscal. (…)

În concret, în cauză, sentinţa civilă nr. 768/F/31.05.2018 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă, respingând cererea de chemare în judecată, a indicat părţilor dreptul de a formula «recurs în termen de 15 zile de la comunicare».

Astfel, prima instanţă – Tribunalul Ialomiţa – a menţionat în mod corect şi legal calea de atac deschisă părţii interesate spre exercitare împotriva sentinţei civile nr. 768/F/31.05.2018, astfel că nu se aplică art. 457 C.pr.civ. privind recalificarea căii de atac, dat fiind că nu există vreo menţiune inexactă în dispozitivul acestei hotărâri judecătoreşti sub acest aspect. Or, de esenţa mecanismului procesual instituit de art. 457 alin. (2) – (4) C.pr.civ. este tocmai menţiunea inexactă privind calea de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârii judecătoreşti, ceea ce nu este cazul în acest proces.

Totodată, nici posibilitatea de calificare a căii de atac din apel în recurs nu se identifică în acest proces, în ciuda cererii depuse de partea apelantă – reclamantă la data de 29.10.2018, una formulată cu depăşirea termenului legal de 15 zile pentru exercitarea recursului, dat fiind că sentinţa civilă nr. 768F/31.05.2018 i-a fost comunicată la data de 03.07.2018, astfel că nu poate reprezenta prin ea însăşi recurs.

Citeste mai mult  Cerere de punere sub interdicție a unei persoane internată într-o unitate spitalicească. Noțiunea de ”domiciliu”

Revenind la chestiunea calificării, Curtea observă că, în decizia nr. 19/2016, instanţa supremă a arătat în considerente următoarele aspecte relevante: „(…) dacă partea îşi denumeşte greşit calea de atac, deşi aceasta a fost corect indicată de către instanţă, devin aplicabile prevederile art. 22 alin. (4) şi art. 152 C.pr.civ., ca normă de drept comun. Într-o asemenea situaţie, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac va proceda la calificarea acesteia, conform acestor din urmă dispoziţii, fără însă, ca urmare a acestei calificări, să curgă un nou termen pentru declararea, respectiv motivarea căii de atac prevăzute de lege, neexistând un temei juridic pentru repunerea în termen. Altfel spus, recalificarea căii de atac prevăzută de art. 457 alin. (4) C.pr.civ. nu se confundă cu instituţia juridică a calificării cererii, astfel cum este reglementată de art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 C.pr.civ. În măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege sau partea insistă în denumirea dată iniţial căii de atac, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) C.pr.civ..”.

În cauza de faţă, din analiza obiectivă a căii de atac exercitate de partea reclamantă reiese intenţia acesteia de a formula apel, iar nu recurs, motiv pentru care nu se poate proceda la calificare din apel în recurs.

Curtea observă că partea reclamantă a formulat calea de atac a apelului prin avocat CM, astfel că nu se poate pleca de la premisa că avocatul s-ar fi aflat într-o eroare asupra naturii căii de atac de formulat în cauză, în condiţiile în care prima instanţă i-a indicat explicit dreptul de a formula recurs, nu apel, iar în cererea de chemare în judecată şi în cererea de apel avocatul face referire expresă la Legea nr. 554/2004, din al cărei conţinut reieşea în mod clar şi accesibil natura căii de atac specifică materiei contenciosului administrativ – „recursul”.

Citeste mai mult  Noile instrucțiuni privind contestarea actelor administrative

Totodată, lecturând atent cererea de apel, Curtea mai observă că, dincolo de menţiunea expresă şi repetată a părţii că formulează «apel» şi că solicită admiterea «apelului», în finalul cererii se întemeiază în drept pe «art. 466 şi urm. C.pr.civ.», norme juridice specifice apelului, dat fiind că se regăsesc în Capitolul II al Titlului II C.pr.civ., referitor la această cale de atac, iar nu specific recursului, reglementat la Secţiunea I din Capitolul III al Codului, începând cu art. 483 şi următoarele.

În plus, lectura atentă a căii de atac formulate de reclamant denotă o concentrare a argumentaţiei părţii respective pentru susţinerea lipsei de temeinicie a soluţiei date de Tribunalul Ialomiţa, iar nu pentru demonstrarea nelegalităţii respectivei sentinţe prin dezvoltarea unor motive de casare/nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 C.pr.civ..

În concret, partea apelantă – reclamantă nu a procedat la criticarea hotărârii de primă instanţă sub aspectul greşitei aplicări a normelor de drept procesual sau substanţial, ci s-a orientat înspre o analiză şi reinterpretare a situaţiei de fapt, prin prisma probelor administrate, în timp ce referirile la norme juridice sunt secundare.

Citeste mai mult  Despăgubiri accident de circulație. Prejudiciu de agrement

Or, faţă de textul art. 488 alin. (1) C.pr.civ., respectiv al art. 483 C.pr.civ. – „(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.” [s.n.], Curtea arată că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.

În cauză însă, nu rezultă din elementele obiective ale căii de atac exercitate în concret concluzia unei intenţii a părţii reclamante de exercitare a recursului, altfel spus că şi-ar fi denumit greşit calea de atac formulată, ci reiese că partea reclamantă a intenţionat şi a exercitat calea de atac a apelului, dată fiind denumirea sa, temeiul de drept specificat şi modalitatea de expunere a criticilor, coroborat cu faptul că acea cerere a fost formulată şi semnată de avocatul ales al reclamantului.

Faţă de cele arătate în precedent, Curtea va respinge apelul formulat ca inadmisibil, respectiv va respinge cererea de recalificare a cererii de apel ca neîntemeiată.

Faţă de art. 483 C.pr.civ., stabilindu-se regula că „hotărârile date în apel, (…) sunt supuse recursului.”, prezenta decizie pronunţată în soluţionarea unei apel este supusă recursului, a cărui exercitare nu este exclusă de vreo normă juridică.” (Curtea de Apel București, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 111 din data de 29 octombrie 2018, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > > >