Aplicarea principiului ne bis in idem în cazul unui concurs ideal de infracţiuni

5 iulie 2016 Drept Penal Jurisprudenta

Cu privire la aplicarea principiului ne bis in idem în cazul unui concurs ideal de infracţiuni, în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut că „nu se contestă faptul că, prin utilizarea noţiunii de concurs ideal, statele pot să sancţioneze de 2 ori aceeaşi faptă, cu condiţia ca cele 2 fapte să difere prin scopul aplicării sancţiunii ori prin obiectul care este protejat” (v. Hotărârea CEDO în cauza Fischer contra Austriei din 29 mai 2001).

Raportat la argumentele expuse în cauza CEDO menţionată mai sus, Curtea a reţinut că prin reţinerea folosirii agresiunii fizice a inculpatului […] faţă de poliţistul […] pentru infracţiunea de ultraj (pentru care acest inculpat a fost deja condamnat printr-o hotărâre definitivă) se acoperă acelaşi „rău social” (v. Hotărârea CEDO în cauza Fischer contra Austriei din 29 mai 2001) ca şi în cazul infracţiunii de tentativă de tâlhărie care face obiectul prezentului dosar şi în care s-a reţinut de asemenea aceeaşi faptă de agresare fizică a poliţistului […] de către inculpatul […].

Totodată, și hotărârea din 23.06.2015 în cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României este aplicabilă în prezenta cauză, având în vedere că în acest dosar inculpatul este judecat în esenţă pentru aceleaşi acte de violenţă exercitate asupra poliţistului […] pentru care a fost judecat anterior în alt dosar şi a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de ultraj.

”Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reţinând vinovăţia inculpatului […] sub forma intenţiei directe prev. de art. 16 alin.(3) lit. a) cod penal.

În acest sens, Curtea are în vedere mijloacele de probă administrate în cauză.

Încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul […] este legală, instanţa de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

Astfel, fapta inculpatului […] care la data de 04.07.2013 a înlăturat prin efracţie sistemul de închidere a portierei dreapta faţă a vehiculului Dacia Logan cu numărul de înmatriculare […] parcat în zona hotelului […], Eforie Nord, cu intenţia de a sustrage bunuri din interiorul vehiculului, rezoluţie infracţională nematerializată întrucât inculpatul nu a identificat valori de sustras, şi fiind surprins de intervenţia lucrătorului de poliţie […], s-a opus încătuşării prin manifestări fizice violente care au determinat şi căderea la sol a inculpatului, alături de poliţist, inculpatul beneficiind totodată şi de intervenţia coinculpatului […] care a intervenit între cei doi aplicând un cot în zona gâtului şi maxilarului lucrătorului de poliţie fapt ce a determinat slăbirea prinsorii şi scăparea inculpatului […] care a fugit de la faţa locului, realizează elementul material al infracţiunii de tentativă la tâlhărie prevăzută de art. 32 C.proc.pen. raportat la art. 233 C.pen.

Fiind întrunite toate condiţiile cerute de dispoziţiile art. 396 alin. 2 cod procedură penală, în mod corect aceasta a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată. (…)

Având în vedere că fapta pentru care este judecat în prezentul dosar este concurentă cu o altă faptă pentru care inculpatul […] a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani (prin sentinţa penală nr.16/13.01.2014 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr.526/16.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa), instanţa de fond în mod corect a dispus contopirea pedepselor şi reducerea din pedeapsa finală aplicată a perioadei executate de la 23.10.2012 la 23.01.2013, respectiv de la 14.10.2014 la zi. (…)

Curtea constată că nu sunt întemeiate nici motivele de apel invocate de către Ministerul Public prin care s-a criticat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi dispunerea încetării procesului penal cu privire la inculpatul […].
În acest sens, Curtea are în vedere că în prezentul dosar inculpatul […] a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie prev. de art.48 alin.l Cod penal rap. la art. 32 alin.l Cod penal rap. la art. 233 Cod penal cu referire la art.5 Cod penal, constând în aceea că “la data de 04.07.2013, aflându-se în Eforie Nord, str. […], în faţa hotelului […] inculpatul […] l-a ajutat pe suspectul […], să-şi asigure scăparea după ce acesta fusese prins în timp ce intenţiona să sustragă bunuri din autoturismului Dacia Logan cu nr. de înmatriculare […], aparţinând persoanei vătămate […], prin agresare fizică a comisarului şef de poliţie […], cauzându-i acestuia vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare între 1-2 zile de îngrijiri medicale”.

Citeste mai mult  Calea de atac împotriva hotărârii pronunțate cu privire la contestația la executare

În mod corect, instanţa de fond a constatat că pentru aceeaşi faptă materială, inculpatul […] a fost trimis în judecată, anterior, prin rechizitoriul nr. 11150/P/2013 din data de 24.07.2015 în cuprinsul căruia reţinându-se că “fapta inculpatului […] constând în aceea că, la data de 04.07.2013, în jurul orelor 13.30, aflându-se în faţa hotelului […], l-a agresat fizic pe lucrătorul de poliţie […] în sensul că l-a lovit cu cotul în zona maxilarului şi l-a împins, în timp ce acesta îl imobilizase pe numitul […] întrucât l-a observat în timp ce forţase încuietoarea unui autoturism, asigurându-i astfel acestuia scăparea din imobilizare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin.2,5 C.pen.” Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub numărul 19484/212/2013 şi a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 1025/18.09.2013 definitivă prin decizia penală nr. 960/07.11.2013 a Curţii de Apel Constanţa.

Prin hotărârea judecătorească definitivă s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

“La data de 04.07.2013, partea vătămată […], lucrător de poliţie în cadrul Poliţiei Eforie, fiind în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, a desfăşurat împreună cu colegii săi, martorii […], […] şi […], activitate de supraveghere a activităţii inculpatului […], a numitului […] şi a altei persoane rămase neidentificate, care folosindu-se de maşina marca Renault Megan cu numărul de înmatriculare […], condusă de inculpat, erau suspectaţi de comiterea unor furturi din autoturisme pe raza staţiunii Eforie Nord.

În timpul supravegherii, partea vătămată a observat cum numitul […] împreună cu cealaltă persoană rămasă neidentificată, au forţat încuietoarea unei maşini, astfel că a solicitat intervenţia celorlalţi lucrători de poliţie în vederea prinderii celor doi. În continuare partea vătămată s-a deplasat spre cei doi suspecţi, reuşind după declinarea calităţii să îl imobilizeze pe numitul […] în faţa hotelului […], persoana rămasă neidentificată reuşind să fugă de la faţa locului, trecând în fugă pe lângă autoturismul unde se afla inculpatul […].

În condiţiile în care numitul […] încerca să scape din prinsoare, partea vătămată a fost ajutată de martorul […] – lucrător de poliţie, aceştia reuşind să îl imobilizeze astfel pe susnumit. In aceste circumstanţe, la faţa locului s-au strâns aproximativ 15-20 persoane, în faţa cărora cei doi lucrători de poliţie şi-au declinat identitatea, martorul […] arătându-le şi legitimaţia.

Citeste mai mult  Spălare de bani. Achitare

In timp ce partea vătămată şi martorul […] îl ţineau pe numitul […], aşteptând sosirea celorlalţi lucrători de poliţie, inculpatul […], spre care s-a deplasat în fugă persoana rămasă neidentificată, a plecat de la maşina marca Renault Megan cu numărul de înmatriculare […] spre lucrătorii de poliție, iar la momentul aproprierii de aceştia le-a cerut într-un mod agresiv să îi dea drumul numitului […].

Martorul […] i-a arătat si inculpatului legitimaţia şi i-a prezentat calitatea de lucrători de poliţie, a sa şi a părţii vătămate, însă inculpatul, ignorând această calitate, s-a băgat intre partea vătămata si martorul […], după care a împins și lovit cu cotul in zona maxilarului partea vătămată, slăbind astfel strânsoarea cu care aceasta îl ţinea pe […], acesta reuşind să se elibereze si să fugă.

După fuga acestuia, la faţa locului a venit şi martorul […], care împreună cu […] l-au condus pe inculpat in holul Hotelului […], unde i-au solicitat sa se legitimeze, timp in care inculpatul in continuare ?ipa ?i le adresa injurii, fiind nevoie ca recepţionera hotelului, martora […], să le ceară să înceteze. Întrucât inculpatul a susţinut că are actele de identificare în maşină, s-au deplasat împreună la autoturismul marca Renault Megan cu numărul de înmatriculare […], iar după legitimare, inculpatul a plecat de la faţa locului.”

Prima instanţa a mai reţinut în mod corect că împotriva inculpatului […] nu s-a formulat o acuzaţie penală în legătură cu fapta materială de “furt calificat” a cărei constatare flagrantă o urmăreau poliţiştii la data de 04.07.2013, înainte de reţinerea inculpatului […] şi intervenţia coinculpatului […], inculpatul […] fiind acuzat, în prezenta cauză, pentru aceeaşi faptă materială de a fi intervenit în favoarea coinculpatului […] pentru a asigura scăparea acestuia din prinsoarea poliţistului (astfel cum rezultă din secţiunea “în drept” a rechizitoriului 11547/P/2013 din 12.05.2015 şi procesul verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi a acuzaţiei penale, alături de drepturile şi obligaţiile procesuale în legătură cu această acuzaţie.), distinctă de acţiunile aceluiaşi inculpat […] din cursul aceleiaşi zile de 04.07.2013, întreprinse începând cu momentul localizării pe raza staţiunii (ora 10.00) şi până la momentul intervenţiei sale asupra poliţistului (ora 13.00), faptă pentru care a fost judecat şi condamnat definitiv, instanţa neputând extinde procesul penal şi pune în mişcare a acţiunea penală cu privire la această faptă materială de “tentativă la furt calificat” (încadrată juridic ca “tentativă la tâlhărie” şi numai împotriva inculpatului […] – prin aceea că a pătruns prin efracţie în vehicul cu scopul de a sustrage bunuri şi a întrebuinţat violenţe pentru a-şi asigura scăparea) documentată de organele de poliţie în cursul zilei de 04.07.2013 (inculpatul […] fiind surprins transportând pe […] la locul comiterii faptei de efracţie în vederea sustragerii), dar care nu face obiectul sesizării instanţei prin rechizitoriul 11547/P/2013 din 12.05.2015 în privinţa inculpatului […], aceste instituţii procesual penale nemairegăsindu-se printre cele aflate la dispoziţia instanţei, în actuala reglementareca codului de procedură penală.

Curtea constată că soluţia procurorului din rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa la data de 24.07.2014 (care a făcut obiectul judecăţii în celălalt dosar) prin care s-a dispus disjungerea cauzei şi trimiterea acesteia la Poliţia Staţiunii Eforie pentru continuarea cercetărilor faţă de […] sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de tâlhărie nu a fost corectă, atâta timp cât s-a reţinut că exista un concurs ideal de infracţiuni, nefiind respectate prevederile art.46 alin.1 cod procedură penală din care reiese că disjungerea cauzei se poate dispune cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni, deci nu şi în situaţia în care o singură faptă întruneşte elementele constitutive a mai mulor infracţiuni (cazul concursului ideal de infracţiuni).

Citeste mai mult  Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 CPP

Curtea mai constată că în jurisprudenţa CEDO cu privire la aplicarea principiului ne bis in idem în cazul unui concurs ideal de infracţiuni, s-a reţinut că „nu se contestă faptul că, prin utilizarea noţiunii de concurs ideal, statele pot să sancţioneze de 2 ori aceeaşi faptă, cu condiţia ca cele 2 fapte să difere prin scopul aplicării sancţiunii ori prin obiectul care este protejat” (v. Hotărârea CEDO în cauza Fischer contra Austriei din 29 mai 2001).

Raportat la argumentele expuse în cauza CEDO menţionată mai sus, Curtea reţine că reţinerea folosirii agresiunii fizice a inculpatului […] faţă de poliţistul […] pentru infracţiunea de ultraj (pentru care acest inculpat a fost deja condamnat printr-o hotărâre definitivă) se acoperă acelaşi „rău social” (v. Hotărârea CEDO în cauza Fischer contra Austriei din 29 mai 2001) ca şi în cazul infracţiunii de tentativă de tâlhărie care face obiectul prezentului dosar şi care s-a reţinut de asemenea aceeaşi faptă de agresare fizică a poliţistului […] de către inculpatul […].

În acelaşi sens, Curtea are în vedere şi o hotărâre mai recentă CEDO, chiar împotriva României, respectiv Hotărârea din 23.06.2015 în cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României, definitivă la 23.09.2015, prin care s-a reţinut că a fost încălcat art.4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie privind interdicţia neurmării sau nepedepsirii unei persoane pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acelui stat.

În cauza menţionată mai sus s-a reţinut că reclamanta Butnaru a fost achitată, într-o fază iniţială, de acuzaţia de lovire sau alte violenţe, iar ulterior a fost condamnată pentru tâlhărie în raport tot cu acelaşi incident, Curtea constatând că reclamanta a fost acuzată în 2 rânduri pentru aceleaşi acte de violenţă pe care le aplicase aceleiaşi persoane şi chiar dacă atingerea adusă patrimoniului a fost imputată reclamantei în cadrul celei de a doua proceduri, totuşi cele 2 proceduri coincideau în privinţa actelor de violenţă, concluzionând că reclamanta a fost judecată în 2 rânduri pentru aceleaşi acte de violenţă şi, prin urmare, a fost încălcat art.4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

Faţă de aspectele expuse mai sus, Curtea constată că Hotărârea din 23.06.2015 în cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României este aplicabilă şi în prezenta cauză, având în vedere că în acest dosar inculpatul […] este judecat în esenţă pentru aceleaşi acte de violenţă exercitate asupra poliţistului […] pentru care a fost judecat anterior în alt dosar şi a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de ultraj.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a admis excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul […] în temeiul art.16 lit.i) cod procedură penală.” (Curtea de Apel Constanța, Decizia penală nr. 185 din 17 februarie 2016, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > > >