ASF lansează un ghid de bune practici pentru instrumentarea dosarelor de daună auto

26 august 2016 Business

ASF a lansat Ghidul privind recomandări de bune practici pentru instrumentarea dosarelor de daună auto RCA și CASCO în vederea protejării drepturilor consumatorilor de servicii și produse de asigurare.

Rolul ghidului este acela de a oferi o serie de îndrumări societăților de asigurare în vederea prevenirii prejudiciilor aduse consumatorilor și a susținerii unei bune gestionări a conflictelor de interpretare sau de interese, astfel încât să se asigure că obiectivele, interesele și nevoile consumatorilor de servicii de asigurare sunt luate în considerare.

De asemenea, ghidul vizează îmbunătățirea protecției consumatorilor de produse de asigurări şi subliniază importanţa unei abordări unitare, la nivelul pieţei de asigurări auto, în ceea ce priveşte modul de instrumentare a dosarelor de daună şi asigurarea accesului la informații de interes pentru adoptarea unei decizii raționale de către consumator. Acesta trebuie să fie informat în mod concis, corect şi complet de către societăţile de asigurare, astfel încât să poată lua o decizie în folosul său chiar şi fără a avea cunoștințe de specialitate.

Citeste mai mult  Contractele încheiate între Hidroelectrica și anumiți clienți nu reprezintă ajutor de stat

Societățile de asigurare trebuie să promoveze, în relația cu consumatorii, produsele și serviciile în condiții de transparență și corectitudine, astfel încât aceștia să poată înțelege caracteristicile produselor și să poată asimila corect condițiile contractuale, cunoscând atât drepturile cât și obligațiile ce le revin.

Acest demers reprezintă o premieră pentru piaţa din România, ghidul fiind realizat după principiul aplicat la nivelul Uniunii Europene în această materie – comply or explain. Conform practicilor europene, societățile de asigurare au obligaţia să informeze Autoritatea dacă vor aplica sau nu recomandările de bune practici stabilite în Ghid. În cazul în care nu sunt de acord cu aplicarea acestor recomandări vor comunica motivele refuzului, motive care vor fi făcute publice pe site-urile proprii indicând, totodată, practica pe care o vor urma.

Ghidul privind recomandări de bune practici pentru instrumentarea dosarelor de daună auto RCA și CASCO în vederea protejării drepturilor consumatorilor de servicii și produse de asigurare se află în consultare publică şi poate fi accesat aici.

Cuvinte cheie: >