Asistenţă juridică obligatorie a persoanelor care solicită emiterea unui ordin de protecţie

20 august 2020 Noutati legislative

În Monitorul Oficial cu numărul 758 din 19 august 2020 a fost publicată Legea nr. 183/2020 privind modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, potrivit căreia se instituie asistenţa juridică obligatorie a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecţie şi se înăsprește pedeapsa pentru persoanele care încalcă ordinul de protecţie.

Concret, potrivit modificărior aduse, ”asistența juridică a persoanei care solicită ordinul de protecție este obligatorie”, iar ”dacă victima nu are avocat, i se va acorda asistență juridică din oficiu.”

Totodată, conform amendamentelor aduse legislației,”încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1), (3) și (4) lit. a) și b) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 224 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție provizoriu constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”

Cuvinte cheie: > > >