Autoritatea de lucru judecat potrivit legii procesual penale

27 octombrie 2016 Drept Penal Jurisprudenta

”În mod greșit a apreciat instanța de fond incidența în cauză a autorității de lucru judecat cu privire la stabilirea situației de fapt dintr-o altă hotărâre penală definitivă întrucât legea procesual penală nu reglementează aplicabilitatea acestui principiu decât cu privire la dispozitivul unei hotărâri penale și numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 6 C.pr.pen. conform căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.

În același timp, potrivit art. 16 al. 1 lit. i) C.pr.pen. acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu poate fi exercitată dacă există autoritate de lucru judecat.

Pentru a opera autoritatea de lucru judecat în sensul arătat se cere existența a trei condiții: o hotărâre penală definitivă cu privire la acțiunea penală, identitate de persoană și identitate de obiect.

Or, soluția pronunțată în sentința penală nr. 31/F/25.02.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosar nr. x/98/2014, def. prin decizia penală nr. 987/06.07.2015 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, se referă la alt inculpat decât cei din prezenta cauză.

Mai mult decât atât, conform art. 28 al. (1) C.pr.pen. hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. (2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

În aceste condiții, nu se poate reține existența unei autorități de lucru judecat cu privire la situația de fapt reținută chiar și într-o hotărâre penală definitivă (de achitare) într-o altă cauză penală care privește alți inculpați (chiar și complici) cu atât mai mult cu cât numai dispozitivul hotărârii penale definitive are autoritate de lucru judecat.

Citeste mai mult  Întreruperea termenului de prescripție. Recunoașterea voluntară a dreptului

În același sens, se rețin prevederile art. 453 al. (1) lit. e) C.pr.pen. conform cărora se poate cere revizuirea hotărârilor judecătorești, cu privire la latura penală, când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Art. 460 al. (4) C.pr.pen. stabilește că în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunțate se reunesc în vederea rejudecării, iar dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța anulează hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o nouă hotărâre potrivit dispozițiilor privitoare la judecarea în fond a cauzei, care se pot aplica în mod corespunzător.

Or, în situația în care s-ar accepta existența autorității de lucru judecat și în alte cazuri decât cele prev. de art. 6 și 28 C.pr.pen. ar trebui ca soluția ce se poate pronunța în revizuire să fie aceea de a se anula cea de-a doua hotărâri întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat (așa cum de altfel prevede art. 327 al. 1 Cod procedură civilă, însă aceste dispoziții contravin reglementărilor procesual penale menționate anterior și nu pot fi aplicate prin analogie în procesul penal).

În acest context, întrucât în cauza de față instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt întrunite condițiile referitoare la autoritatea de lucru judecat și a preluat situația de fapt reținută într-o altă sentință penală cu privire la un alt inculpat, fără să facă o analiză proprie a vinovăției inculpaților T. prin prisma probatoriului administrat în cauză, iar prin stabilirea situației de fapt și examinarea vinovăției inculpaților direct în apel, urmată de pronunțarea unei hotărâri definitive, s-ar încălca dispozițiile art. 2 paragr. 1 din protocolul 7 CEDO care consacră dreptul persoanei declarate vinovate de o infracțiune de către un tribunal să ceară examinarea ”declarației de vinovăție” sau a condamnării de către o instanță superioară, Curtea urmează să facă aplicarea directă a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și să dispună desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării la aceeaşi instanţă.

Citeste mai mult  Acordarea stimulentului de inserție pentru creșterea copilului

Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 paragr. 1 din protocolul 7 CEDO se mai reține că acest text acoperă omisiunea art. 6 din Convenția europeană care nu prevede această garanție, impunând un dublu grad de jurisdicție în materie penală, domeniu care, datorită consecințelor grave pe care o condamnare penală le poate produce, necesită o abordare mai prudentă cu scopul de a reduce la maximum posibilitatea intervenirii unor erori judiciare.
Cu alte cuvinte, în cazul în care se formulează o acuzație în materie penală împotriva unei persoane ce conduce la condamnarea acesteia de către o instanță (,,tribunal”) pentru o infracțiune, Convenția europeană garantează acesteia dreptul de acces la o instanță superioară care să se pronunțe cu privire la existența infracțiunii (,,declarației de vinovăție”), la individualizarea pedepsei sau la alte dispoziții ale hotărârii de condamnare. Noțiunea de infracțiune penală prevăzută de art.2 parag. I al Protocolului 7 corespunde noțiunii de ,,acuzație în materie penală” stipulată de art. 6 parag. 13). De asemenea, noțiunea de ,,tribunal” are același conținut ca cea prevăzută la art. 6 parag. 1 a).

În același sens, se rețin și considerentele deciziei nr. 70/2007 pronunţată de ICCJ în interesul legii, potrivit căreia curtea de apel nu ar putea proceda la o valabilă contopire direct în calea de atac a apelului (recurs în vechea reglementare), decizie ale cărei efecte își mențin valabilitatea și după intrarea în vigoare a noilor dispoziții procesual penale, și în care s-a arătat că ”a considera altfel ar însemna să nu se respecte o dispoziţie procedurală expresă referitoare la competenţă şi să fie înlăturată fără temei posibilitatea de a se verifica, pe calea controlului judiciar, individualizarea pedepselor în cadrul operaţiunii de contopire a acestora, ceea ce ar fi inadmisibil. În această privinţă, în raport cu limitele învestirii sale prin căile de atac, instanţa de control judiciar, în cadrul exercitării prerogativei de rejudecare a cauzei, este abilitată să analizeze şi să dea o nouă apreciere chestiunilor de fapt şi de drept numai în măsura în care ele au format obiectul unei judecăţi anterioare, pe fond, pentru că altfel s-ar încălca dreptul părţilor interesate şi al procurorului la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, instituit prin art. 129 din Constituţia României”.

Citeste mai mult  CCR. Soluţia din NCPP care nu permite, în cursul judecăţii, contestarea luării de către instanţă a măsurii valorificării bunurilor mobile sechestrate, neconstituţională

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 20 al. 2 din Constituția României conform cărora ”dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile” coroborat cu art. 1 al. 2 C.pr.pen care prevede că ”normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuțiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părților și a celorlalți participanți în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituției, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum și ale pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte”, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. b C.pr.pen. va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi în consecinţă: Va desfiinţa în integralitate sentinţa penală apelată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea judecării cauzei în fond.” (Curtea de Apel Bucureşti – Secția a II-a Penală, Decizia penală nr. 640/A/12.04.2016, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: >