Avocatul Poporului a sesizat CCR cu exceptia de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c^1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său.
I. Prevederile art. 14 lit. c^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 sunt neconstituționale prin raportare la art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) art. 53 alin. (1), art. 73, art. 115, art. 126 alin. (2), art. 129 și art. 131 alin. (2) din Constituție, întrucât permit Președintelui României să legifreze în domenii pentru care Legea fundamentală cere intervenția legiuitorului primar sau a celui delegat prin modificarea unor legi organcie și prin care restrângerea efectivă a exercițiului drepturilor omului.
Potrivit AvP, dacă legiuitorul constituant ar fi considerat că prin decret, ca act administrativ normativ, Președintele poate legifera în perioada stării de urgență sau de asediu, ar fi prevăzut în mod expres un tip de delegare legislativă, așa cum a reglementat-o în cazul celeilalte autorități executive, Guvernul.
Rolul puterii leguitoare nu poate fi deturnat prin posibilitatea oferită Președintelui de prevederile legale criticate de a edicta, prin decretul de instituire a stării de urgență sau stării de asediu, dispoziții imperative privind modalitatea concretă de restrângere a drepturilor și libertatilor constituționale.
Prin decretul de instituire a stării de urgență , fiind un act emis în temeiul puterii de stat, Președintele poate, cel mult, să organizeze executarea sau să execute, în concret, legea, și anume Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1991, deoarece decretul, în sine, nu poate avea caracteristicile unei legi, ca act emis de Parlament.
Ca atare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 trebuia să reglementeze condițiile și procedura de urmat, cu respectarea cadrului constituțional care configurează atribuțiile Președintelui României în domeniul instituirii stării de asediu sau stării de urgență, precum și a principiilor de separație, echilibru și cooperare loială între autoritățile publice, principii pe care deopotrivă toate autoritățile trebuie să le respecte în exercitarea atribuțiilor lor.
II. Dispozițiile art. 9 și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 vin în contradicție cu prevederile art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (11) din Constituție.
Prevederile art. 9 și ale art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare, impun o obligație generală de a respecta anumite norme, fără a incrimina o faptă concretă, și stabilesc sancțiuni contravenționale, fără a oferi minime criterii obiective în aplicarea acestora în mod diferențiat.
Este de remarcat că, prin formularea generică utilizată la art. 9 (a cărui nerespectare atrage răspunderea contravențională) fapta contravențională nu este configurată prin lege, ci prin numeroase acte administrative de aplicare a legii (hotărâri de Guvern, ordonanțe militare, ordine și orice alte acte normative conexe) ale căror obiect de reglementare vizează, în realitate, domenii distincte. Or, în ipoteza contravențiilor, legiuitorul trebuie să indice în mod clar și neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu ușurință prin trimiterea la un act normativ de rang egal cu care textul sancționator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenței/inexistenței contravenției.
În context, trebuie remarcat că, în considerarea stării de urgență instituite, a fost emis un număr considerabil de acte normative conexe specifice stării de urgență, care cuprind ”măsuri” în domenii variate (sănătate, economie, justiție), obligând atât agenții constatatori, cât și persoanele fizice/juridice să identifice într-un adevărat hătiș legislativ care sunt măsurile (considerate de legiuitorul delegat ca fiind fapte contravenționale) a căror nerespectare atrage răspunderea contravențională.
AvP apreciază că art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare, este formulat într-un mod atât de general, încât normele legale sunt lipsite de previzibilitate și claritate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii, și anume, persoana care ar încălca prevederile art. 9 din Ordonanța de urgență a guvernului nr. 1/1999, de a-și stabili conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenționale.
Prin urmare, AvP consideră că se impune o reglementare previzibilă, accesibilă și clară a faptelor de natură contravențională, dar și a sancțiunilor aferente.
III. Neconstituționalitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, în ansamblul său, prin afectarea drepturilor fundamentale cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție.
Întreaga motivație pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăsește pe site-ul instituției, la secțiunea Contencios Constituțional – Excepții de neconstituționalitate – 2020.
Cuvinte cheie: amenda contraventionala > exceptie de neconstitutionalitate > ordonanta militara > sanctiune contraventionala > stare de urgenta
