Avocatul Poporului: Legea privind statutul funcționarilor publici conține prevederi discriminatorii

18 august 2017 Noutati legislative

Legea privind statutul funcționarilor publici conține prevederi discriminatorii față de funcționarii care au dobândit diploma de licență înainte de exercitarea funcției, în raport cu funcționarii care au dobândit diploma în timpul exercitării funcției publice, se arată într-un comunicat al Avocatul Poporului care a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, prin raportare la art. 16 alin. (1), art. 11 și art. 20 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului și art. 25 lit. c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Textul art. 68 alin. (1) are următorul conținut: ”În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior, funcţionarii publici de execuţie au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadraţi, dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau dacă autoritatea ori instituţia publică apreciază că studiile absolvite sunt utile pentru desfăşurarea activităţii”.

Avocatul Poporului precizează că Legea nr. 188/1999, lege organică, reglementează statutul funcționarilor publici, o categorie specială de salariați, care în virtutea funcției publice, beneficiază de un regim juridic special, cu drepturi și obligații specifice.

Citeste mai mult  Cotele de contribuţii de asigurări sociale de stat ar putea fi reduse

Forma republicată a legii consacră un capitol special carierei funcționarilor publici, în care se află o secțiune dedicată promovării acestora, în clasă, respectiv în grade profesionale. De menționat că, în general, promovarea este o posibilitate, nu un drept al angajaților, fie ei funcționari publici sau nu. Cu toate acestea, legea specială a funcționarilor publici, prin norma criticată în speță, consacră dreptul la promovare a funcționarilor publici de execuţie, în urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior, prin participarea la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadraţi, dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau dacă autoritatea ori instituţia publică apreciază că studiile absolvite sunt utile pentru desfăşurarea activităţii.

Aparent, legiuitorul, în virtutea atenției speciale pe care o acordă promovării persoanelor care exercită puterea publică, prin norma legală precitată, instituie un privilegiu în favoarea acestora, acordându-le dreptul, nu posibilitatea de a promova în clasă prinparticiparea la un examen [alin. (1)], necondiționat de existența unui post vacant, ci prin simpla transformare a postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării examenului [alin. (2)]. Ceea ce la prima vedere pare un privilegiu acordat tuturor funcționarilor publici, în fapt, se dovedește a fi un privilegiu numai pentru o parte dintre aceștia, grevat de data dobândirii diplomei, care trebuie sa fie ulterioara numirii în funcția publică. Prin urmare, pentru cei care nu au valorificat diploma la numirea în funcția publică, în sensul de a fi numiți pe o funcție corespunzătoare studiilor absolvite, diploma va fi considerată ca inexistentă pe întreaga perioadă cât persoana în cauză are calitatea de funcționar public. Această aparență de drept vine în contradicție cu înseși principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice, consacrate de art. 3 al legii, și anume: legalitate, imparţialitate şi obiectivitate, transparenţă, eficienţă şi eficacitate, stabilitate în exercitarea funcţiei publice. Persoanele aflate în această situație, care vor să promoveze în clasă, nu pot beneficia de acest text de lege, ci sunt obligate să participe la un nou concurs în condiții similare cu persoane care nu sunt funcționari publici.

Cuvinte cheie: > >