Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va efectua verificări cu privire la situaţia unei femei care susține că a fost mutilată și torturată în arest, anunță instituția într-un comunicat.
Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22, art. 26, art. 34 și art. 50 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică [alin. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant], viața intimă familială și privată, dreptul la ocrotirea sănătății și ocrotirea persoanelor cu handicap.
Demersul Avocatului Poporului are loc după ce mass-media a prezentat un interviu din care reieșea că o femeie paralizată a fost torturată în arest. Deținutele cu care împărțea camera au încercat să-i introducă un fierbător încins în zona intimă, încercând să verifice dacă femeia mai simte durerea, fiind paralizată de luni bune. Aceasta a povestit traumele prin care a trecut în timpul arestului preventiv: „M-au tăiat pe picioare cu un capac de conservă, m-au mușcat de mâini și de picioare, mau înțepat cu un pix, au vrut să-mi bage un fierbător încins în zonele intime”… „Au refuzat să mă mute din cameră. Au spus că nu e adevărat, că nu se întâmplă acele lucruri (…). Nu m-a ascultat nimeni. Am făcut cerere să merg la directorul spitalului și i-am explicat despre ce este vorba și seara m-au mutat la Târgșor”… „În arest e lagăr de execuție”, acuză femeia.
Pentru că probleme de sănătate i se agravaseră, a fost mutată la Penitenciarul Rahova pentru fizioterapie, dar și acolo a trăit un șoc: „Trebuia să fac fizioterapie, însă fizioterapeutul de acolo, în ceea ce le privește pe femei, nu putea să le facă tratamentul decât dacă-l țineau de …, i-am spus că refuz să fac acest lucru, era un aparat cu ultrasunete care m-ar fi ajutat însă nu mi-a mai făcut acest procedeu pentru că am refuzat să-l ating. I-am explicat directorului spitalului despre ce e vorba și ca răspuns m-a mutat seara la Târgșor.”
Cuvinte cheie: Avocatul Poporului > pedepse sau tratamente inumane ori degradante