AvP solicită includerea bolii COVID-19 în grupa bolilor infectocontagioase din categoria A

7 mai 2020 Drept Civil

Avocatul Poporului solicită includerea bolii COVID-19 în grupa bolilor infectocontagioase din categoria A, astfel încât incapacitatea temporară de muncă să fie plătită în proporție de 100%.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și solicită Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății să dispună măsuri urgente pentru ca boala COVID-19 să fie inclusă în grupa bolilor infectocontagioase din grupa A, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1186/2000, și, în consecință, asiguraţii să beneficieze de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă plătită în procent de 100%. Aceasta în condițiile în care, potrivit specialiștilor, boala este extrem de contagioasă și cu o arie de răspândire foarte mare. În prezent, conform legislației în vigoare, cei aflați în incapacitate temporară de muncă din cauza îmbolnăvirii cu COVID-19 primesc o indemnizație plătită în proporție de numai 75%.

Demersul Avocatului Poporului a fost făcut ca urmare a articolelor apărute în presă pe această temă și se întemeiază pe prevederile art. 41 din Constituția României privind munca și protecția socială a muncii.

Cuvinte cheie: >