”Reputaţia unei persoane trebuie înţeleasă ca un atribut de ordin etic determinat pe baza însuşirilor pe care o persoană le dobândeşte în timpul vieţii şi care îl caracterizează în comunitate. Reputaţia persoanei serveşte identificării etice a acesteia în cadrul comunităţii, iar pentru a exista o atingere a reputaţiei este nevoie ca ingerinţele să fie de natură a determina o modificare la nivelul aprecierii persoanei de către comunitate.
Faptele de natură a aduce atingere reputaţiei pot consta în calomnii manifestate prin afirmaţii sau imputarea unor fapte care pot fi adevărate sau false. Astfel, atingerea adusă reputaţiei nu este condiţionată de existenţa unei afirmaţii false, rezultatul negativ putând fi creat şi prin existenţa unor afirmaţii adevărate, dar care devin ilicite prin rezultatul negativ produs.
Un prim aspect relevant pentru sublinierea caracterului ilicit al faptei este conţinutul postărilor invocate de reclamant. Conţinutul postărilor reflectă nu numai opinia pârâtului cu privire la calităţile profesionale, morale şi personale ale reclamantului, afirmaţii calificate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca fiind judecăţi de valoare, ci şi acuzaţii factuale prin intermediul cărora reclamantului îi sunt imputate fapte determinate, precum cea vizând politica de salarizare şi gestionarea banilor destinaţi plăţii salariilor. Clasificarea afirmaţiilor prezintă relevanţă din perspectiva probei veridicităţii aspectelor afirmate, în privinţa acuzaţiilor factuale fiind necesară justificarea realităţii conţinutului acestora, exigenţă care nu există în privinţa judecăţilor de valoare.
Un alt aspect relevant din perspectiva caracterului ilicit al faptei constă în mediul în care au fost lansate afirmaţiile. Astfel, instanţa reţine că reclamantul şi pârâtul au lucrat în cadrul aceleiaşi societăţi, reclamantul fiind coordonatorul activităţii de transport, ocupând o funcţie de conducere, iar pârâtul era subordonat direct al acestuia, angajat pe postul de şofer. Grupul în care au fost efectuate postările avea ca membri şoferii societăţii, dar şi alte persoane angajate, aspect care rezultă din declaraţia martorului ( fila nr. 59) şi este confirmat, de asemenea, de pârât în urma administrării interogatoriului. Afirmaţiile pârâtului au fost adresate unei colectivităţi restrânse, într-adevăr, însă relevantă din perspectiva vieţii profesionale a reclamantului, iar prin intermediul conţinutul postărilor şi al spaţiului în care acestea au apărut reputaţia profesională a reclamantului a fost direct vizată.
Susţinerile pârâtului privind caracterul de spaţiu public sau privat al grupul de Fb unde au apărut postările sunt puţin relevante pentru aprecierea caracterului licit al faptei, atât timp cât este dovedit faptul că afirmaţiile au ajuns la cunoştinţa persoanelor angajate în cadrul societăţii, fie direct, acestea fiind membri ai grupului, fie indirect, în urma discuţiilor care au fost purtate pe baza afirmaţiilor pârâtului, astfel cum rezultă din declaraţia martorului.” (Judecătoria Sectorului 2 București, Sentința civilă nr. 4528/ 07.05.2019, definitivă, Buletinul Jurisprudenței Judecătoriei Sectorului 2 București – 2019, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: daune morale > dreptul la reputatie > facebook > raspundere civila delictuala
