În ședința din 8 aprilie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.55 ind.1 din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr.7 din 26 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Curtea a constatat că sunt încălcate prevederile constituționale ale art.1 alin.(5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie și ale art.15 alin.(2) potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Curtea a constatat că, prin pronunțarea Deciziei nr.7 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a conferit dispozițiilor art.55 ind.1 un caracter imprevizibil, care are implicații în ceea ce privește persoana față de care s-a dispus liberarea condiționată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.169/2017, aceasta fiind în imposibilitatea de a cunoaște data la care pedeapsa urmează a fi considerată ca executată și în consecință să își regleze comportamentul. Ca atare, persoana față de care s-a dispus liberarea condiționată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.169/2017 se află în imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a consecințelor faptelor sale, cu încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.(5).
Totodată, Curtea a reținut că, prin interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dispozițiile art.55 ind.1 din Legea nr. 254/2013 sunt convertite din norme de drept execuțional penal în norme de drept substanțial, cu încălcarea prevederilor art.15 alin.(2) din Constituție.
Sursa: comunicat CCR
Cuvinte cheie: conditii de detentie > dezlegare chestiune de drept > exceptie de neconstitutionalitate > Legea nr. 254/2013 > liberare conditionata