CCR. Dispozițiile privind amenda judiciară în cazul introducerii cu rea-credință a unei acțiuni, nu instituie inegalități sau discriminări

26 martie 2019 Drept Civil

În Monitorul Oficial cu numărul 232 din 26 martie 2019 a fost publicată Decizia CCR nr. 813/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.

Prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins:
„(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:
1. cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei:
a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice;”.

Dispozițiile legale au fost criticate pe motiv că ar încălca prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține că ”textul legal criticat nu instituie inegalități sau discriminări între cetățeni ori categorii de persoane, ci prevede doar posibilitatea aplicării unor amenzi judiciare, în cazul exercitării cu rea-credință a unor drepturi procesuale, ceea ce corespunde exigențelor art. 57 din Constituție, care instituie îndatorirea fundamentală a cetățenilor de a exercita drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără încălcarea drepturilor și libertăților celorlalți.”

Citeste mai mult  Acţiune în constatarea nulităţii absolute a unor clauze din contractele de credit. Noţiunea de „consumator”

De asemenea, Curtea face referire la Decizia nr. 469 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017, unde a observat că ”în condițiile în care textul legal criticat se referă la introducerea cu „rea-credință” a unei cereri vădit netemeinice, sintagma „vădit netemeinice” sugerează faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul cererii îl cunoaște. Evident că, după modul în care a fost formulată cererea, motivele invocate, eventualele cereri repetate de chemare în judecată etc., instanța își poate forma o convingere și poate aprecia dacă reclamantul introduce o cerere de chemare în judecată cu rea-credință; or, textul de lege nu face altceva decât să legitimeze judecătorul care constată o astfel de situație să o și sancționeze. Curtea a reținut că, pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime, părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanator, vexator pentru magistrați ori pentru instanță.”

Cuvinte cheie: > > >