În Monitorul Oficial cu numărul 306 din 13 aprilie 2020 a fost publicată Decizia CCR nr. 50/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (3) și (10) din Codul de procedură penală.
Dispozițiile art. 148 alin. (3) și (10) cu denumirea marginală Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor din Codul de procedură penală au următorul conținut: „(3) În cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video, sesizează judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică. Dispozițiile art. 141 se aplică în mod corespunzător. […] (10) În situații excepționale, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obținerea datelor sau informațiilor ori nu este posibilă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o altă identitate decât cea reală. Dispozițiile alin. (2)-(3) și (5)-(9) se aplică în mod corespunzător.”
Prevederile legale au fost criticate, printre altele, cu privire la folosirea de către colaborator a dispozitivelor tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video.
Cu privire la această critică, Curtea Constituțională arată că, pe lângă respectarea condițiilor de autorizare pentru folosirea unui colaborator, condiții clar și limitativ prevăzute în cuprinsul art. 148 alin. (1) din Codul de procedură penală, ”legiuitorul a impus ca procurorul să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică [art. 148 alin. (3)], dispozițiile art. 141 din Codul de procedură penală, referitoare la autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror aplicându-se în mod corespunzător. Aceasta reprezintă o garanție expresă a respectării condițiilor restrângerii exercițiului dreptului la respectarea vieții private și de familie prevăzute de lege și a dreptului la un proces echitabil, în sensul interpretării date și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a subliniat în repetate rânduri că este conștientă de dificultățile implicate de lupta împotriva infracțiunilor grave și de necesitatea ca autoritățile să recurgă uneori la metode de anchetă mai elaborate. Convenția nu împiedică, în stadiul de pregătire a materialului de urmărire penală și când natura infracțiunii o poate justifica, folosirea de surse precum informatori anonimi. Cu toate acestea, utilizarea ulterioară a declarațiilor lor de către instanța de judecată pentru a stabili o condamnare este o chestiune diferită (Hotărârea din 9 iunie 1998, în Cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei, pct. 35, a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 20 noiembrie 1989 în Cauza Kostovski împotriva Olandei, paragraful 44). Recurgerea la astfel de surse este acceptabilă doar dacă este însoțită de garanții adecvate și suficiente împotriva abuzurilor, în special în cadrul unei proceduri clare și previzibile pentru autorizarea, punerea în aplicare și controlul măsurilor de anchetă în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 februarie 2008, în Cauza Ramanauskas împotriva Lituaniei (MC), pct. 51]. În ceea ce privește autoritatea de control al operațiunilor de infiltrare, Curtea a reținut că, deși controlul efectuat de instanță ar reprezenta modul cel mai adecvat, pot fi utilizate și altele cu condiția să existe o procedură și garanții adecvate, de exemplu, prin controlul efectuat de un procuror (Hotărârea din 4 februarie 2011 în Cauza Bannikova împotriva Rusiei, pct. 50).”
Curtea subliniază că ”procedura care reglementează utilizarea colaboratorilor este clar și strict reglementată sub controlul procurorului și, respectiv, al judecătorului de drepturi și libertăți” și nu poate fi reținută ”critica autorului excepției în sensul că, prin folosirea de dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video, i se oferă unei persoane nepregătite „prerogative (…) de realizare a unei adevărate operațiuni de cercetare penală”. Se constată în acest sens că, inclusiv în situația folosirii de dispozitive tehnice, activitatea colaboratorului este circumscrisă de art. 148 alin. (5) din Codul de procedură penală la „culegerea de date și informații” dispuse prin ordonanța procurorului, „pe care le pune în totalitate la dispoziția procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, întocmind un proces-verbal”. Astfel fiind, nu poate fi reținută critica în sensul că „orice persoană fizică poate deveni în acest fel anchetator”, fiind exclusă, din punctul de vedere al reglementării legale, „incriminarea” de către colaborator sau efectuarea de către acesta a „cercetării penale”.
Cuvinte cheie: cauza Ramanauskas împotriva Lituaniei > dreptul la un proces echitabil > dreptul la viata privata > inregistrare audio > inregistrare video > noul cod de procedura penala
