CCR. Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă, neconstituțională

20 octombrie 2021 Noutati legislative

În ședința din data de 20 octombrie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de 50 de parlamentari – deputați neafiliați și membri ai Grupurilor parlamentare ale Alianței pentru Unirea Românilor și Partidului Social Democrat și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor institute prin Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind starea de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pentru pronunțarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere jurisprudența sa anterioară, respectiv Decizia nr.457 din 25 iunie 2020, prin care a constatat neconstituționalitatea art.4 alin.(3) și (4) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Întrucât aceste din urmă dispoziții legale, care au constituit temeiul adoptării hotărârii parlamentare examinate, sunt neconstituționale, Curtea, aplicând prevederile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, a reținut că Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 este ea însăși neconstituțională, fiind lipsită de fundament constituțional.

Citeste mai mult  CCR. Modificarea legislativă potrivit căreia mașinile de poliție cu radar trebuie presemnalizate, neconstituțională

Cu toate acestea, Curtea a precizat că Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind starea de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid-19 continuă să producă efecte juridice și rămâne în vigoare în redactarea sa nemodificată prin dispozițiile Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020. Aceasta deoarece Hotărârea Guvernului nr.394/2020 este un act normativ de sine-stătător, asupra căruia Curtea Constituțională nu are competența a se pronunța, fiind adoptată în executarea art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020, iar prezenta decizie a Curții vizează exclusiv modificările și completările aduse acesteia prin art. unic al Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020.

Sursa: comunicat CCR

Cuvinte cheie: > >