CCR. Infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (2) CP. Sintagma „ori de alte mijloace frauduloase”

22 aprilie 2019 Drept Penal

Dispozițiile art. 244 alin. (2) din Codul penal sunt clare și previzibile, arată CCR în decizia nr. 49/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. (2) din Codul penal, decizie publicată în Monitorul Oficial cu numărul 309 din 19 aprilie 2019.

Art. 244 alin. (2) din Codul penal, cu denumirea marginală Înșelăciunea, are următorul conținut: ” (2) Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.”

Autorii excepției au susținut că sintagma „ori de alte mijloace frauduloase” nu îndeplinește exigențele de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate necesare unei legi. Dicționarul explicativ al limbii române definește termenul „fraudulos” ca ceva făcut cu înșelăciune, bazat pe fraudă, pe rea-credință. Or, prin folosirea sintagmei „ori de alte mijloace frauduloase” se naște un pleonasm, întrucât dacă se înlocuiește termenul „fraudulos” cu cel din dicționar se ajunge la următorul text: „înșelăciunea săvârșită prin folosirea […] de alte mijloace de înșelăciune”.

Citeste mai mult  CCR. Dispozițiile privind unul dintre cazurile de revizuire din NCPP neconstituționale

”Cu privire la critica formulată din perspectiva lipsei de claritate a sintagmei „ori de alte mijloace frauduloase”, Curtea constată că, dacă o noțiune nu are înțeles autonom, înseamnă că se aplică înțelesul/semnificația sa din limbajul comun/curent/uzual, care trebuie aplicat prin corelare cu întreg ansamblul legislativ aplicabil într-o cauză. De aceea, nu se poate impune legiuitorului să definească prin lege practic fiecare noțiune folosită în definirea altei noțiuni, cu atât mai mult cu cât, potrivit dicționarului explicativ al limbii române, termenul „fraudulos” desemnează ceva bazat pe o fraudă, iar prin „fraudă” se înțelege hoție, act de rea-credință făcut cu scopul de a realiza profituri personale, înșelătorie.

Astfel, în varianta tip a infracțiunii, mijloacele și modalitățile concrete prin care subiectul activ îl face pe subiectul pasiv să creadă neadevărurile prezentate, adică îl induce sau îl menține în eroare ori îi produce iluzia adevărului, pot fi foarte diferite, ca de exemplu: viclenie, șiretenie, uneltiri, stratageme, șiretlicuri, mistificări, prefăcătorii, ademeniri, amăgiri, trucaje, intrigi etc. Prin urmare, aceste mijloace sau moduri prin care se realizează inducerea în eroare a subiectului pasiv nu pot fi decât sub forma unor simple minciuni, întrucât dacă sunt frauduloase, adică susținute sau întărite și prin alte mijloace, cum ar fi nume, calități, înscrisuri, înscenări de fapte etc., astfel ca minciuna să fie mai convingătoare, fapta va fi încadrată în varianta agravată. Această din urmă variantă a infracțiunii de înșelăciune se deosebește de varianta tip numai prin mijloacele prin care a fost săvârșită infracțiunea de amăgire, de inducere în eroare a subiectului pasiv și care sunt de natură să asigure mai ușor reușita acestei acțiuni” se arată în motivarea deciziei.

Cuvinte cheie: >