CCR. Interdicția de a fi audiat soțul ca martor în procesul civil, constituțională

2 martie 2020 Drept Civil

În Monitorul Oficial cu numărul 163 din 28 februarie 2020 a fost publicată Decizia CCR nr. 714/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, dispoziții care au următorul cuprins: „(1) Nu pot fi martori: […] 2. soțul, fostul soț, logodnicul ori concubinul;”.

Dispozițiile legale au fost criticate pe motiv că ar încălca prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

În motivare, Curtea arată că ”proba testimonială reprezintă unul dintre mijloacele probatorii ale procesului civil, iar mijlocul de probă îl reprezintă tocmai declarațiile făcute de martor, persoană terță față de proces, care relatează în fața instanței fapte sau împrejurări concludente pentru soluționarea cauzei. În principiu, orice persoană care are cunoștință despre fapte relevante referitoare la pricina dedusă justiției poate fi ascultată în calitate de martor. Legea procesual civilă instituie anumite excepții de la această regulă, indicând persoanele care nu pot fi audiate ca martori, precum și pe cele care sunt scutite de la obligația de a depune mărturie, în considerarea calității pe care o dețin. (…) Interdicția consacrată de dispozițiile art. 315 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă se întemeiază pe o prezumție de parțialitate și subiectivism a soțului, fostului soț, logodnicului ori concubinului în relatarea faptelor de care au cunoștință și este stabilită exclusiv în interesul părților litigante, asigurând echilibrul procesual al acestora, fiind o interdicție relativă, care poate fi înlăturată prin convenția, expresă sau tacită, a părților.”

Astfel , Curtea subliniază că ”o probă inadmisibilă, prevăzută ca atare de o normă legală, nu va putea fi încuviințată de instanță, însă, având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă care consacră rolul activ al judecătorului în probațiune, precum și faptul că norma legală criticată instituie o interdicție relativă, care, potrivit art. 315 alin. (2) din Codul de procedură civilă, poate fi înlăturată de convenția părților, judecătorul nu poate respinge din oficiu cererea de probă, ci numai dacă partea interesată se opune în acest sens.”

Curtea concluzionează că ”dispozițiile legale criticate nu aduc atingere principiului egalității în drepturi și nici dreptului la un proces echitabil, deoarece acestea se aplică tuturor celor aflați în ipoteza sa, iar procedura desfășurată în fața instanței de judecată este una contradictorie, în cadrul căreia părțile au posibilitatea de a se prevala de toate garanțiile pe care le presupune un proces echitabil, prin propunerea, încuviințarea și administrarea probelor pertinente și utile cauzei.”

Cuvinte cheie: > > > >