În Monitorul Oficial cu numărul 320 din 4 mai 2017 a fost publicată Decizia CCR nr. 33/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Codul penal.
Dispozițiile art. 226 alin. (1) referitor la Violarea vieții private din Codul penal, au următorul conținut: ” (1) Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.”
”Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate dispun cu privire la protecția penală a vieții intime, familiale și private prin incriminarea faptei de violare a vieții private a unei persoane aflate „într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta” (…)reglementarea criticată a fost impusă de necesitatea de a realiza un just echilibru între Dreptul la viață intimă, familială și privată consacrat de art. 26 din Constituție și Dreptul la libera exprimare consacrat de art. 30 din Legea fundamentală. (…)
Potrivit dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Codul penal, atingerea adusă vieții private poate fi realizată prin acțiuni alternative exhaustive – fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio – a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private. Pentru existența infracțiunii, este necesar ca oricare dintre acțiunile prevăzute în textul de incriminare să fie săvârșite, fără drept, într-un domiciliu în sens penal. Această noțiune se identifică cu acel spațiu unde subiectul pasiv locuiește, fără să fie necesar să aibă în mod formal (legal) domiciliul în acel loc. Poate fi vorba de un spațiu ocupat temporar, inclusiv o cameră la hotel sau la cămin. Locuința este acel spațiu în care trăiește efectiv o persoană, chiar dacă este vorba de un loc destinat în mod obișnuit altui scop. Reprezintă locuință chiar și adăpostul temporar sau mobil. Încăpere înseamnă acel spațiu delimitat, destinat locuirii, cum ar fi camera de apartament dintr-un apartament locuit de mai multe persoane. Dependințele sunt prelungiri ale spațiului locuit, acele entități aflate în relație de dependență față de locuința propriu-zisă.
Așa fiind, autorul excepției critică aceste dispoziții, întrucât nu asigură aceeași protecție dreptului fundamental și atunci când violarea vieții intime, familiale și private se realizează în spații extranee conceptului de locuință, încăpere sau dependință ținând de aceasta, respectiv în spații aparținând proprietății publice ori în care își desfășoară activitatea instituții sau autorități publice.
Curtea constată că prin reglementarea contestată statul nu neagă dreptul persoanei la viață intimă, familială și privată, ci oferă o protecție sporită faptelor antisociale care aduc atingere acestui drept, atunci când se comit într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta. Împrejurarea că, în încăperile publice, dreptul fundamental de referință nu beneficiază de protecția legii penale, nu echivalează cu afectarea dreptului la viață privată, deoarece, ceea ce prevalează în protejarea drepturilor constă în adoptarea de către stat a unor măsuri legislative corespunzătoare. Or, în aceste situații, partea lezată are deschisă calea unei acțiuni civile în justiție. Astfel, prin normele substanțiale de drept civil din cartea I intitulată Despre persoane, legiuitorul român a acordat o deosebită atenție drepturilor personalității reglementând în art. 71 cu privire la dreptul la viață privată, în art. 73 cu privire la dreptul la propria imagine, în art. 74 cu privire la atingeri aduse vieții private și în art. 257 cu privire la apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice. De aceea, în acord cu art. 1.357 din Codul civil referitor la răspunderea pentru fapta proprie, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, urmând să răspundă pentru cea mai ușoară culpă. (…)
De asemenea, în ceea ce privește încălcarea, prin textele criticate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, (…) în prezenta cauză, persoanele la care se face referire nu se găsesc în situații identice (viața intimă a unora a fost lezată în spațiul privat, iar a altora în spațiul public) astfel că se justifică în mod obiectiv și rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorul excepției, principiul egalității în fața legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.”
Cuvinte cheie: exceptie de neconstitutionalitate > violarea vietii private
