CCR. Modificări aduse Legii privind executarea pedepselor, neconstituționale

4 iulie 2018 Noutati legislative

Miercuri, 4 iulie 2018, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate a dispoziţiilor articolului unic pct.2-5 și pct.10 din Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.254-2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și a constatat că acestea sunt neconstituționale.

În motivarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că reglementarea unor norme imprecise privind dispunerea măsurii detenției la domiciliu, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei cu închisoarea, afectează nu numai caracterul previzibil al legii, ci și scopul acesteia, acela de a institui măsuri de natură judiciară, alternative de executare a pedepsei privative de libertate. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile articolului unic pct.2, 3, 4 și 5 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 nu respectă cerințele de calitate a legii, încălcând prevederile art.1 alin.(5) din Constituție.

Referitor la dispozițiile articolului unic pct.10 din legea supusă controlului, Curtea a reținut că acestea creează incertitudine în procesul de aplicare a legii cu privire la autoritatea competentă să dispună liberarea condiționată, încălcând art.1 alin.(5) din Constituție, din perspectiva lipsei de claritate și previzibilitate a normei legale.

Citeste mai mult  Pedepse mai aspre pentru traficanţii de migranţi

Sursa: comunicat CCR

Cuvinte cheie: >