CCR. Prevedere din OUG nr. 70/2016 referitoare la recursul în casaţie, neconstituțională

9 aprilie 2019 Drept Penal

Marți, 9 aprilie 2019, Curtea Constituțională a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.70/2016 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă privind recursul în casaţie exercitat împotriva deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, se aplică:

a) în cazul recursurilor în casaţie aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă;

b) în cazul recursurilor în casaţie exercitate împotriva deciziilor pronunţate începând cu data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr.540 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.434 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură penală în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016.”

În urma deliberării, cu majoritate de voturi, Curtea a decis admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.III lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.70/2016 care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, pronunţate anterior datei de 24 octombrie 2016, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr.540/2016 şi pentru care nu a fost epuizat termenul prevăzut de art.435 din Codul de procedură penală, este neconstituţională.

Citeste mai mult  CCR a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.174 alin. (1) CPP

De asemenea, cu unanimitate de voturi, Curtea a decis respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.III lit.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.70/2016.

Sursa: comunicat CCR

Cuvinte cheie: > >