CCR. Prevederi din Legea partidelor politice nr. 14/2003 neconstituţionale

22 aprilie 2015 Uncategorized

22 aprilie 2015: Decizia CCR (nr. 75/2015) a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 265 din 21 aprilie 2015.
În motivare, Curtea a reținut că ”nu există un just echilibru între interesele colective şi cele individuale, de vreme ce, prin condiţia de reprezentativitate ridicată, dreptul subiectiv al persoanelor interesate să constituie un partid politic cunoaşte o limitare drastică, ce depăşeşte posibilele avantaje create prin adoptarea normei (…). De asemenea, pentru stabilirea şi păstrarea echilibrului corect, legiuitorul trebuie să recurgă la ingerinţa cea mai redusă asupra dreptului de asociere. Or, în speţă, condiţia numărului minim de membri fondatori şi a dispersiei lor teritoriale a depăşit ceea ce este just şi echitabil în raport cu dreptul fundamental protejat – dreptul de asociere.

În acelaşi sens, Curtea semnalează Hotărârea din 12 aprilie 2011, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Partidul Republican al Rusiei împotriva Rusiei, în care autorităţile statale au dispus dizolvarea acestui partid politic şi pe motivul, inter alia, al neîndeplinirii numărului minim de 50.000 de membri şi în care instanţa europeană a decis că a fost încălcat art. 11 din Convenţie, referitor la libertatea de întrunire şi de asociere. Deşi obiectul acestei cauze a fost contestarea măsurii dizolvării partidului respectiv, Curtea Constituţională consideră că argumentele de principiu exprimate cu acel prilej, ce au fundamentat această soluţie, îşi găsesc, mutatis mutandis, aplicarea şi în cazul de faţă. Aceasta deoarece, făcând abstracţie de specificul litigiului adus în faţa Curţii şi al elementelor de fapt, situaţia de drept acolo analizată, configurată de existenţa, la nivel normativ, a unor condiţii legate de numărul minim de membri ai unui partid politic şi de reprezentarea/dispersia regională/locală a acestora, îşi găseşte corespondent în contextul legislativ român.

Citeste mai mult  Functionari din cadrul Primariei Bucuresti trimisi in judecata pentru abuz in serviciu

În acest context, Curtea reaminteşte jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care aceasta a admis cu mari rezerve anumite restricţii ce privesc unele condiţii de fond ale înfiinţării şi/sau funcţionării unui partid politic, ceea ce înseamnă că existenţa unor limitări excesive la nivelul condiţiilor formale nu este acceptată, cu atât mai mult cu cât acestea sunt impuse chiar în vederea înregistrării partidului politic, deci a priori oricărei forme de manifestare concretă a organizaţiei având acest statut special. Astfel, prin Hotărârea din 3 februarie 2005, pronunţată în Cauza Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României, instanţa europeană a considerat că respingerea cererii de înregistrare a acestui partid politic exclusiv în urma examinării conformităţii statutului şi programului său politic cu ordinea constituţională şi juridică a statului şi fără ca acesta să aibă activitate politică înainte de înregistrare nu reprezenta o măsură necesară într-o democraţie, reamintind că statul trebuie să uzeze de puterea sa de apreciere cu bună-credinţă, cu grijă şi în mod rezonabil (paragrafele 49, 51, 53 şi următoarele). În final, Curtea, în aceeaşi cauză, constatând încălcarea art. 11 din Convenţie, a apreciat că „o măsură atât de radicală ca respingerea cererii reclamanţilor de înregistrare a PCN ca partid politic, luată înainte chiar ca aceasta să înceapă desfăşurarea activităţilor, este disproporţionată cu scopul propus şi, în consecinţă, nu este necesară într-o societate democratică” (paragraful 60).

De altfel, prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, (…), Curtea Constituţională a statuat că aprecierea oportunităţii unui anumit prag de reprezentativitate nu este o problemă de constituţionalitate, atât timp cât pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului şi că „acest criteriu ar putea fi neconstituţional, dacă prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare.” Or, Curtea constată, pentru toate cele la care s-a făcut mai sus referire, că dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 reglementează o măsură ce, în raport cu actualul stadiu al evoluţiei societăţii româneşti, nu mai corespunde cerinţelor sale de necesitate şi că, prin caracterul său excesiv, aceasta duce la imposibilitatea exercitării efective a dreptului de asociere, ceea ce echivalează cu afectarea dreptului în însăşi substanţa sa. Aşa fiind, Curtea constată că prevederile art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice afectează dreptul de asociere, garantat de art. 40 din Constituţie.

Citeste mai mult  Actele normative adoptate în şedinţa Guvernului României din 4 martie 2015

Conform alin. (1) al art. 40 din Legea fundamentală, „Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”. Este adevărat că, potrivit art. 8 alin. (2) teza întâi din Constituţie, „Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii”, însă Curtea subliniază încă o dată că cerinţele legii nu pot fi de aşa natură încât să suprime chiar substanţa dreptului, în sensul eliminării posibilităţii reale şi efective de exercitare a dreptului, în limitele configurate de însăşi legea supremă a statului. Cu alte cuvinte, legea, ca act normativ de ordin ierarhic inferior Legii fundamentale, nu poate să coboare nivelul de protecţie constituţională a unui drept sau al unei libertăţi.

Art. 61 din Constituţie conferă Parlamentului atributul suveranităţii în materie de legiferare, acesta fiind „organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”. Pe de altă parte, prin rolul său consacrat de art. 142-147 din Legea fundamentală, Curtea Constituţională trebuie ca, în urma exercitării controlului de constituţionalitate, să atragă atenţia, după caz, asupra încălcării unui drept fundamental, fără a avea, evident, atribuţia de a înlocui o normă juridică cu alta, lipsită de viciul de neconstituţionalitate constatat prin deciziile sale. Legiferarea rămâne atribuţia exclusivă a Parlamentului, care, însă, în procesul de elaborare a actelor normative, are obligaţia de a respecta principiile constituţionale şi să gândească, în consecinţă, un sistem legislativ coerent, armonios coordonat şi eficient, care să protejeze valorile statului de drept şi să asigure un echilibru just între interesele colective, pe de o parte, şi cele individuale, pe de altă parte.

Citeste mai mult  DIICOT. Perchezitii in Romania si Franta pentru destructurarea unei grupari specializate in infractiuni informatice. UPDATE: retinere

În consecinţă, pentru îndepărtarea viciului de neconstituţionalitate, legiuitorul, în cadrul marjei sale limitate de apreciere, va trebui să reexamineze dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 în sensul reducerii numărului minim de membri fondatori semnatari ai listelor de susţinere pentru înregistrarea unui partid politic şi a reconfigurării condiţiei dispersiei teritoriale, asigurându-se că sunt îndeplinite toate cerinţele ce justifică aceste ingerinţe ale autorităţii statale asupra dreptului de asociere.”

***

În ziua de 26 februarie 2015, Plenul Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.19 alin.(3) din Legea partidelor politice nr.14/2003, care au următorul conţinut „(3) Lista trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.19 alin.(3) din Legea partidelor politice nr.14/2003 sunt neconstituționale, se arată într-un comunicat.

Cuvinte cheie: > >