CCR. Redeschiderea urmăririi penale fără participarea procurorului și inculpatului neconstituţională

24 septembrie 2015 Drept Penal

În Monitorul Oficial cu numărul 708 din 22 septembrie 2015 a fost publicată Decizia CCR nr. 496/2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală reglementează reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere a acesteia, arătând că, sub sancţiunea nulităţii, redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Acelaşi alineat prevede că asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului şi că încheierea judecătorului de cameră preliminară, pronunţată în acest sens, este definitivă. (…)

Redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunţarea la urmărire.

Curtea reţine că, dacă ultimele două potenţiale soluţii nu schimbă situaţia juridică a persoanei în privinţa căreia se dispune redeschiderea urmăririi penale, soluţia de trimitere în judecată, prin rechizitoriu, poate avea ca efect supunerea acesteia cercetării judecătoreşti. Dar, în oricare dintre cele trei situaţii juridice analizate, împotriva persoanei referitor la care este confirmată soluţia de redeschidere a urmăririi penale va fi formulată o acuzaţie în materie penală. (…)

Prin Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data elaborării prezentei decizii, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 488 ind.4 alin. (5) din Codul de procedură penală, sub aspectul soluţiei legislative potrivit căreia contestaţia privind durata procesului penal se soluţionează „fără participarea părţilor şi a procurorului”. Conform prevederilor art. 488 ind.4 alin. (5) anterior referit, asupra contestaţiei privind durata procesului penal, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa se pronunţă prin încheiere, în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului.

Cu privire la soluţia legislativă mai sus arătată, instanţa de contencios constituţional a reţinut, prin Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, paragraful 29, că procedura de soluţionare a contestaţiei privind durata procesului penal, reglementată la art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală, respectiv în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului, este o procedură necontradictorie, ce nu oferă garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. În acest sens, Curtea a constatat că fiecare dintre drepturile fundamentale anterior referite presupune posibilitatea participanţilor la procesul penal de a fi prezenţi efectiv la soluţionarea cauzelor penale, chiar şi cu ocazia soluţionării unor cereri precum contestaţia privind durata procesului penal, pentru a-şi susţine, în mod direct, argumentele în faţa instanţei de judecată. Din acest punct de vedere, Curtea a apreciat că faptul că, potrivit art. 4884 alin. (1) lit. a) şi c) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, în vederea soluţionării contestaţiei privind durata procesului penal, dispune informarea procurorului, respectiv a instanţei pe rolul căreia se află cauza, cu privire la contestaţia formulată, cu menţiunea posibilităţii de a formula un punct de vedere cu privire la aceasta, precum şi informarea celorlalte părţi din proces şi, după caz, a celorlalte persoane prevăzute la art. 4881 alin. (2) din Codul de procedură penală cu privire la contestaţia formulată şi la dreptul de a-şi exprima punctul de vedere în termenul acordat în acest scop de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţă, nu satisface exigenţele specifice asigurării drepturilor prevăzute la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Legea fundamentală. Totodată, Curtea a reţinut că trimiterea de către participanţii la procesul penal, prevăzuţi la art. 4881 alin. (2) din Codul de procedură penală, a punctelor de vedere la care dispoziţiile art. 4884 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală fac referire nu le poate oferi acestora posibilitatea de a-şi exercita, pe deplin, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, de vreme ce faptul de a nu fi prezenţi în faţa instanţei de judecată cu prilejul soluţionării contestaţiei îi împiedică de la a cunoaşte susţinerile părţilor adverse şi de a formula contraargumente în apărarea propriilor interese procesuale. Prin urmare, Curtea a constatat că, pentru ca suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente care au avut de suferit din cauza duratei nerezonabile a procesului penal să aibă plenitudinea exercitării drepturilor lor, este necesar ca acestea să beneficieze nu doar de o procedură exclusiv scrisă, ci şi de contradictorialitate şi oralitate, componente ce sunt de esenţa dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. De asemenea, garanţiile drepturilor anterior invocate presupun dreptul participanţilor la procesul penal de a lua cunoştinţă de toate argumentele prezentate instanţei şi de a le dezbate.

De altfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 29-31, Curtea a constatat că, prin procedura instituită de dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, legiuitorul, pe lângă obligaţia de a oferi oricărei persoane posibilitatea efectivă de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, trebuie să imprime acestei posibilităţi un caracter echitabil care să confere plenitudine de exerciţiu prin atingerea finalităţii urmărite. Aceasta se poate realiza prin instituirea unei proceduri care să respecte cerinţele de echitate instituite de art. 21 alin. (3) din Constituţie în absenţa cărora este golită de conţinut şi că simplul drept al persoanei interesate de a se adresa justiţiei capătă caracter formal atâta vreme cât garanţiile specifice procesului echitabil nu sunt respectate. S-a arătat prin aceeaşi decizie că echitatea procedurii consacrate de art. 21 alin. (3) din Constituţie reprezintă o valorificare explicită a dispoziţiilor art. 6 din Convenţie. Aşa fiind, aspectele legate de respectarea dreptului la un proces echitabil se examinează în funcţie de ansamblul procesului şi de principiile proprii de organizare a fiecărei proceduri. Totodată, nu poate fi înlăturată nici o eventuală analiză izolată a anumitor aspecte importante ale procedurii, chiar dacă aceasta se află într-o fază anterioară finalizării procesului.

Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 anterior citată, paragraful 36, Curtea a mai reţinut că principiul contradictorialităţii îngăduie părţilor să participe în mod egal la prezentarea, argumentarea, discutarea şi combaterea susţinerilor făcute de fiecare şi să îşi exprime opinia asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului. Principiul este exprimat prin adagiul audiatur et altera pars. În materie penală, principiul contradictorialităţii exprimă şi cerinţa ca funcţia de învinuire să fie separată de funcţia jurisdicţională, fiind pe o poziţie procesuală egală cu funcţia de apărare, iar învinuirea şi apărarea se combat în faţa instanţei de judecată de pe poziţii contradictorii, astfel încât autoritatea care judecă să ajungă la o apreciere corectă a probelor. Aşa fiind, aşezarea judecăţii pe coordonatele principiului contradictorialităţii implică egalitatea de arme atât în privinţa laturii penale, cât şi în privinţa laturii civile.

Prin aceeaşi decizie, paragraful 37, Curtea a statuat că, pentru ca persoanele vătămate, părţile civile sau chiar părţile responsabile civilmente care au avut de suferit în urma unei fapte presupus penale să aibă plenitudinea exercitării drepturilor lor, este necesar ca acestea să uzeze nu numai de o procedură eminamente scrisă, ci şi de contradictorialitate şi oralitate, componente esenţiale ale dreptului la un proces echitabil. S-a constatat, totodată, că, chiar dacă, potrivit normelor ce reglementează procedura criticată, procurorul şi părţile pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, nicio parte nu are posibilitatea de a cunoaşte conţinutul acestora şi de a produce contraargumente. Cu alte cuvinte, în sarcina instanţei cade obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor invocate de petent, părţi şi procuror, care trebuie înţeleasă ca o necesitate a examinării argumentelor decisive pentru soluţionarea cauzei. Or, conform procedurii analizate, instanţa, examinând numai plângerea şi notele scrise ale procurorului şi ale părţilor, nu poate examina un eventual argument decisiv, tocmai pentru că el nu îi poate fi relevat.

Cu acelaşi prilej, paragraful 38, Curtea a reţinut că garanţiile referitoare la un proces echitabil implică şi dreptul participanţilor la proces de a lua cunoştinţă de orice înscris sau observaţie prezentat/prezentată instanţei şi să îl/o dezbată. Acest aspect este esenţial pentru încrederea justiţiabililor în funcţionarea justiţiei şi se bazează pe siguranţa părţilor că s-au putut exprima cu privire la orice înscris din dosar.

Aşa fiind, Curtea a stabilit că aceste neajunsuri pot fi acoperite în măsura în care judecătorul de cameră preliminară se va pronunţa asupra plângerii în cadrul unei proceduri contradictorii şi orale.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prin dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală a prevederilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, privind dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la apărare, aceasta are în vedere acelaşi aspect care a determinat constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015 şi Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, respectiv cel al neparticipării procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului la procedura confirmării redeschiderii urmăririi penale de către judecătorul de cameră preliminară.

De asemenea, Curtea constată, la fel ca şi în cazul celor două excepţii de neconstituţionalitate anterior referite, că, asupra redeschiderii urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în urma unei proceduri necontradictorii, care nu oferă procurorului şi suspectului sau, după caz, inculpatului dreptul de a participa la soluţionarea cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale. Astfel, nici procurorul şi nici suspectul, sau, după caz, inculpatul nu au posibilitatea de a participa la procedura ce are ca efect formularea împotriva acestuia din urmă a unei acuzaţii în materie penală şi de a-şi susţine în mod direct argumentele, în faţa judecătorului de cameră preliminară. Pentru acest motiv, Curtea constată că aceştia nu beneficiază, potrivit textului criticat, dreptul la un proces echitabil prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Totodată, Curtea reţine că lipsa citării suspectului sau, după caz, a inculpatului la soluţionarea cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale are ca efecte lipsirea acestuia de dreptul de a prezenta personal sau prin intermediul unui reprezentant legal, în faţa instanţei, argumentele favorabile situaţiei sale procesuale. Or, aceasta echivalează cu încălcarea dreptului la apărare al acestui participant la procesul penal, care are interesul procesual de a dovedi neîntrunirea condiţiilor privind redeschiderea urmăririi penale în privinţa sa.(…)

Pentru aceste motive, Curtea urmează a constata că soluţia legislativă prevăzută la art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară hotărăşte „fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului”, este neconstituţională, fiind de natură a încălca dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din Constituţie.

Textul integral al deciziei AICI.

Cuvinte cheie: > > > >