CCR a respins obiecția de neconstituționalitate a proiectului privind executarea pedepselor

5 iulie 2017 Noutati legislative

Curtea Constituțională a României a respins miercuri, 5 iulie, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, obiecție formulată de 51 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal şi Uniunii Salvați România.

Potrivit comunicatului de presă, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate şi a constatat că Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este constituțională în raport de criticile formulate.

Pe 9 mai, Camera Deputaților a adoptat proiectul pentru modificarea și completarea Legii 254/2013 potrivit căruia, deținuții vor primi un beneficiu de șase zile care se vor considera executate la o perioadă de 30 de zile petrecute în condiții de detenție improprii. USR a susținut varianta beneficiului de trei zile acordate la 30 de zile în condiții de detenție necorespunzătoare.

Citeste mai mult  Actele normative adoptate în şedinţa Guvernului României din 28 ianuarie 2015

Textul integral al proiectului de lege ce va merge la promulgare poate fi consultat AICI.

Cuvinte cheie: > >