CCR. Termenul pe care îl are pârâtul pentru depunerea cererii de chemare în garanție, diferit de cel pe care îl are la dispoziție reclamantul, nu contravine Constituției

20 martie 2020 Drept Civil

În Monitorul Oficial cu numarul 219 din 18 martie 2020 a fost publicată Decizia CCR nr. 854/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 73 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dispoziții care au următorul conținut normativ: „(3) Cererea [de chemare în garanție] făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanțe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată”.

Prevederile au fost criticate pe motiv că ar încălca art. 16 și 21 din Constituție ca urmare a faptului că stabilesc pentru pârât un termen diferit de cel pe care îl are la dispoziție reclamantul pentru depunerea cererii de chemare în garanție. Astfel, dacă cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal trebuie depusă cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe, în ceea ce privește cererea făcută de pârât se prevede că aceasta se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanțe – adică în 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, conform art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă -, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată.

Citeste mai mult  Caracterul revizuibil vs caracterul variabil al dobânzii

Curtea arată că ”legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite. Curtea a constatat că, în aceste condiții, părților interesate nu li se încalcă nici accesul liber la justiție, atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești, în termenul legal, cu cererea de chemare în garanție. Mai mult, obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.”

În motivarea deciziei se mai arată că ”în ceea ce privește susținerea potrivit căreia, în situația în care, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul prezintă adevăratele probe pe care își bazează pretențiile, pârâtul nu ar mai avea posibilitatea de a formula o cerere de chemare în garanție, Curtea constată că nu poate fi reținută, întrucât, potrivit regulilor instituite prin art. 254 din Codul de procedură civilă, probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât, prin întâmpinare. Dovezile care nu au fost propuse în aceste condiții nu vor mai putea fi cerute și încuviințate în cursul procesului, decât în anumite cazuri expres precizate de lege, și anume, atunci când necesitatea probei rezultă din modificarea cererii, când nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească și partea nu o putea prevedea, când partea învederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute, când administrarea probei nu duce la amânarea judecății sau când există acordul expres al tuturor părților. Așadar, pârâtul va cunoaște pretențiile reclamantului și probele pe care acestea se sprijină încă de la comunicarea cererii de chemare în judecată, nemaiexistând, de regulă, un alt moment procedural în care să fie permisă propunerea de noi probe de către reclamant. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul nu va putea propune alte probe decât cele pe care deja le-a considerat a fi necesare pentru demonstrarea pretențiilor sale exprimate în cererea de chemare în judecată. Este adevărat că, până la primul termen la care este legal citat, reclamantul își poate modifica cererea de judecată, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă, propunând, în mod corespunzător și probe noi, dar acest fapt nu impietează asupra dreptului pârâtului de a recurge la chemarea în garanție. Aceasta, deoarece, potrivit textului menționat, într-o asemenea situație, instanța va dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, fiind aplicabile în mod analog prevederile criticate în cauza de față, care îi permit acestuia să formuleze până la acest nou moment procesual cererea de chemare în garanție. Prin urmare, nu se poate susține nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva mijloacelor de apărare de care dispun părțile în cursul procesului.”

Cuvinte cheie: >