CCR. Textul ce prevede infracțiunea de tăinuire este clar, precis și previzibil

24 aprilie 2020 Drept Penal

În Monitorul Oficial cu numărul 326 din 22 aprilie 2020 a fost publicată Decizia CCR nr. 832/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 alin. (1) din Codul penal.

Dispozițiile art. 270 alin. (1) din Codul penal au următorul conținut: „Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea arată că ”prin dispozițiile Codului penal în vigoare, legiuitorul a extins sfera incriminării specifice infracțiunii de tăinuire, prin extinderea laturii subiective a infracțiunii, de la forma intenției directe la cea în care infracțiunea poate fi săvârșită cu intenție directă sau indirectă.”

Referitor la sintagma  „fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia”, Curtea reține că ”aceasta a extins elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tăinuire, de la acțiuni de primire, dobândire, transformare ori înlesnire a valorificării unui bun, săvârșite de către o persoană care cunoaște că bunul în cauză provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, la aceleași fapte săvârșite în condițiile în care făptuitorul a prevăzut din împrejurările concrete că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia. În ceea ce privește sensul sintagmei (…) Curtea reține că, prin aceasta, legiuitorul a dorit să incrimineze toate variantele de săvârșire a infracțiunii de tăinuire, incluzând în sfera reglementării art. 270 alin. (1) din Codul penal și acțiunile de primire, dobândire, transformare ori înlesnire a valorificării unui bun, în condițiile în care subiectul activ nu cunoaște că acesta provine din săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, însă, din circumstanțele concrete în care sunt comise faptele, acesta a prevăzut proveniența anterior menționată a bunului în cauză.”

Curtea subliniază că ”pentru a putea fi reținută infracțiunea de tăinuire, este suficient ca fapta din care provine bunul să fie prevăzută de legea penală, indiferent dacă aceasta constituie sau nu infracțiune și, prin urmare, indiferent dacă autorul ei răspunde sau nu răspunde penal. Aceasta este și semnificația expresiei „chiar fără a cunoaște natura acesteia” din cadrul sintagmei criticate de autoarea excepției de neconstituționalitate, semnificație ce rezultă din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 270 alin. (1) din Codul penal. Astfel reglementat, textul criticat, ce prevede infracțiunea de tăinuire, este clar, precis și previzibil, respectând exigențele constituționale și convenționale referitoare la calitatea legii și la principiul legalității incriminării.”

Cuvinte cheie: >