Group 1

CEDO. Aplicarea excesivă a forţei în cadrul unei percheziţii. Încălcarea art. 3 din Convenție

9 iulie 2020 CEDO

În hotărârea din 30 iunie 2020 în cauza Mîțu împotriva Republicii Moldova (cererea nr. 23524/14), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în unanimitate, a constatat încălcarea articolului 3 din Convenție sub aspect substanţial și procedural.

Reclamanta a invocat în fața Curții încălcarea articolului 3 din Convenție, dat fiind faptul aplicării excesive a forţei din partea ofițerilor de poliție și lipsa unei anchete efective în acest sens.

În fapt:

Pe 5 aprilie 2013, a fost pornită urmărirea penală cu privire la sustragerea unor bunuri din L.D. (întrerupătoare electrice, detergenți și băuturi alcoolice, a căror valoare totală a fost estimată la 27605 MDL).

Potrivit ofițerului de urmărire penală, acesta a recepţionat nişte „informații operative”, precum că infracțiunea respectivă, și altele, similare, au fost comise de către soțul reclamantei (SM) și că bunurile sustrase ar putea fi ascunse în apartamentul acestora și în mașină.

Pe 28 mai 2013, judecătorul de instrucție a autorizat percheziția apartamentului în care locuiau reclamanta și soțul acesteia, a mașinii sale și a unui local care îi aparținea.

Pe 30 mai 2013, reclamanta a depus o plângere la organul de poliție cu privire la aplicarea excesivă a forței din partea colaboratorilor organelor de poliție.

Pe 5 iunie 2013, reclamantei i-a fost recunoscută calitatea de victimă, cu toate acestea, pe 20 iunie 2013, Procuratura sectorului Botanica a refuzat să pornească urmărirea penală.

Ulterior, toate plângerile reclamantei, adresate procuraturii și instanței de judecată cu privire la maltratarea acesteia de către organele de poliție, au fost respinse.

În drept:

Curtea a considerat că acest tip de tratament, chiar dacă a fost solicitat de acțiunile reclamantei, nu a fost strict necesar din moment ce comportamentul acesteia nu prezenta vreun pericol. Întrucât un astfel de tratament, în asemenea condiții, diminuează demnitatea umană, acesta a constituit o ingerință în dreptul prevăzut la articolul 3 în acest sens, și anume protecția împotriva tratamentului degradant în înţelesul acestei dispoziții.

Citeste mai mult  Cauza privind supravegherea video ascunsă a casierilor dintr-un supermarket de către angajator, în fața Marii Camere a CEDO

În opinia Curții, atunci când autoritățile au suficient timp pentru a pregăti o operațiune, care ar putea implica aplicarea forței, Curtea analizează cu atenție modul în care a fost planificată, în vederea determinării dacă au fost luate toate măsurile rezonabile pentru a reduce la minimum sau chiar a evita aplicarea forței.

Curtea a constatat, că reclamanta nu a fost rănită, în timpul unei operațiuni aleatorii care ar fi putut produce unele evoluții neașteptate, la care poliția putea fi chemată să reacționeze fără pregătire prealabilă (a se vedea Rehbock v. Slovenia, nr. 29462 / 95, § 72, CEDO 2000 ‑ XII și invers Berliński v. Polonia, nr. 27715/95 și 30209/96, § 65, 20 iunie 2002). Mai degrabă, autoritățile au avut suficient timp pentru a planifica posibilitatea refuzului de a deschide ușa și de a accepta percheziția, știind despre existența unor posibile arme de foc în interior.

Prin urmare, Curtea a concluzionat că, modul în care reclamanta a fost tratată, după ce a fost imobilizată și planificarea insuficientă a operațiunii, care a lăsat loc prea mare pentru improvizații precum și, utilizarea excesivă a forței, a reprezentat un tratament degradant ceea ce a constituit încălcarea articolului 3 din convenție.

Curtea a reiterat că, având în vedere obligația generală a statului în temeiul articolului 1 din Convenție de a „asigura tuturor persoanelor din jurisdicția [sa] drepturile și libertățile definite în [Convenție], dispozițiile articolului 3 impun implicit că ar trebui să existe o formă de anchetă eficientă în cazul, în care o persoană face o afirmație credibilă, că a suferit un tratament care încalcă articolul 3 din partea autorităților statului.

Citeste mai mult  CEDO. Imposbilitatea contestării unei hotărâri arbitrale nu încalcă Convenția

Curtea a constatat că, pe 20 iunie 2013, procurorul a refuzat să pornească urmărirea penală cu privire la acuzațiile reclamantei. Înainte de a face acest lucru, procurorul a examinat declarațiile făcute de reclamantă și soțul acesteia, ofițerii de poliție și ofițerii forţelor speciale, precum și raportul de expertiză medico-legală din 31 mai 2013 și un videoclip realizat de un echipaj de televiziune. Procurorul a concluzionat că, acțiunile colaboratorilor organelor de poliţie au fost legale; având drept scop efectuarea unei percheziții în apartamentul reclamantei, prevenind în același timp distrugerea bunurilor sustrase. Actele emise de procurorul ierarhic superior, pe 16 august 2013, și judecătorul de instrucție, pe 8 octombrie 2013, au invocat, în esență, același motiv.

Curtea a observat că niciuna dintre autoritățile care au examinat plângerea reclamantei nu a acordat atenție afirmației sale, cu privire la tricoul cu imprimeu de cizme pe spate, și la faptul că un ofiţer al forţelor speciale a împins-o cu piciorul la podea, când aceasta deja se afla sub controlul a cel puțin doi ofițeri ai forțelor speciale, instruiți pentru imobilizarea suspecților și că, după cum au recunoscut mai multe persoane, abia reușea să-și coordoneze mișcările.

Citeste mai mult  CEDO. Interzicerea donării în scop de cercetare științifică a embrionilor obținuți prin fertilizarea in vitro nu contravine art. 8 din Convenție

Mai mult, organele de urmărire penală și instanțele de judecată nu au făcut nicio analiză a modului în care a fost planificată operațiunea, astfel, încât, să stabilească dacă au fost luate toate măsurile rezonabile pentru a reduce la minimum sau a preveni rănirea celor din interiorul apartamentului. Nu s-a făcut mențiune în deciziile luate cu privire la verificarea existenței și sursei „informațiilor operative” conform cărora suspectul deținea arme de foc. Această informație a făcut necesară utilizarea forțelor speciale, cu consecințele relevante asupra aplicării forței. În special, nu a fost cercetat faptul dacă reclamanta ar fi atacat ofițerii sau dacă ar fi opus rezistență, într-un mod periculos, pentru viața și sănătatea altor persoane. Prin urmare, chiar și legalitatea aplicării forței, nu a fost pe deplin verificată de către autoritățile naționale. În plus, autoritățile nu au identificat ofițerii care au tratat astfel reclamanta, în special prin apăsarea ei pe podea cu cizma.

Cel mai important, deși procurorii și judecătorul de instrucție au verificat că forța a fost folosită în circumstanțele prevăzute de lege, nu a existat analiza specifică a gradului de forță utilizat. Cu alte cuvinte, după ce au stabilit că această forță a fost folosită în mod legal împotriva reclamantei și a soțului acesteia, autoritățile nu au verificat dacă această forță a fost excesivă în aceste circumstanțe.

Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a concluzionat că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție.

***Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova***

Cuvinte cheie: > > >