CEDO. Cauza Colac împotriva României. Încălcarea dreptului la un proces penal echitabil. Eforturi insuficiente din partea autorităților naționale privind localizarea martorilor pentru a fi interogați în cursul cercetării judecătorești

17 august 2015 CEDO

Hotărârea CEDO privind cauza Colac împotriva României din 10 februarie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 619 din 14 august 2015.

În speță, reclamantul a susţinut, în special, că dreptul său la un proces echitabil garantat prin art. 6 din Convenţie a fost încălcat deoarece nu a putut confrunta toţi martorii ale căror declaraţii au servit ca temei pentru condamnarea sa.

În cauză, un număr semnificativ al victimelor şi al martorilor la evenimentele contestate, respectiv C.R., G.C.R., C.R.R., F.P.D., I.A.P., I.I.C., T.E.P., M.M.K., Y.F., N.K., K.S.E., S.S. şi G.C., au refuzat să depună mărturie în instanţă şi astfel nu au putut fi audiaţi de către instanţa de judecată. Nici apărarea nu a putut să îi examineze sau să le observe comportamentul în cadrul interogatoriului pentru a-şi forma propriul punct de vedere asupra probităţii şi credibilităţii lor. În ciuda argumentelor hotărârii Curţii de Apel Iaşi din 21 februarie 2006, cu excepţia mărturiei lui I.I.C., nu există nicio probă în dosar că declaraţiile date în etapa urmăririi penale a procedurii de către martorii menţionaţi mai sus în prezenţa unui procuror au fost citite efectiv în proces înainte de a fi admise ca probe de către instanţele interne. Reiese din probele aflate la dosar şi din susţinerile părţilor că, atunci când martorii au fost audiaţi în etapa urmăririi penale a procedurii, reclamantul şi reprezentantul său legal nu erau prezenţi. Astfel, apărarea nu a avut ocazia de a confrunta martorii respectivi în nicio etapă a procesului, notează judecătorii de la Strasbourg.

Temeiul invocat de autorităţile interne pentru a admite ca probe declaraţiile martorilor respectivi, fără ca aceştia să fie interogaţi în cursul cercetării judecătoreşti, a fost acela că instanţa de judecată nu a putut asigura înfăţişarea acestora. S-a invocat art. 327 din fostul Cod de procedură penală român care prevedea o astfel de posibilitate.

Citeste mai mult  Marea Cameră a CEDO. Cauza Mihalache împotriva României. Șofer urmărit în justiție de două ori pentru aceeași infracțiune

Instanţa de prim grad de jurisdicţie pare să fi citat în mod repetat, fără succes, martorii şi, ulterior, a recurs la ajutorul unor agenţi ai statului pentru a obliga unii dintre martori să se înfăţişeze.
În plus, a solicitat în mod repetat autorităţilor interne competente să furnizeze informaţii cu privire la posibilele locaţii ale unora dintre martori (Judecătoria Iaşi a solicitat în repetate rânduri Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Neamţ, Serviciului Român de Paşapoarte şi Biroului Vamal de Frontieră Iaşi să furnizeze informaţii despre localizarea martorilor care nu compăruseră în faţa instanţei, respectiv T.E.P., M.M.K., C.R., F.P.D., I.A.P., G.C.R. şi I.I.C.).

Autorităţile interne par să fi depus eforturi pentru a identifica locaţia actuală a unora dintre martori şi să stabilească motivele care au stat la baza absenţei acestora. În special, autorităţile au stabilit că I.A.P. şi F.P.D. au părăsit ţara pentru Austria, respectiv Italia. În plus, au stabilit că M.K.K., cetăţean străin, nu era de asemenea prezent pe teritoriul ţării şi că unii dintre martorii absenţi îşi schimbaseră numele sau părăsiseră adresele la care figurau de mai mulţi ani şi locuiau probabil în străinătate, se mai precizează în hotărâre.

Cu toate acestea, aparent autorităţile nu au mai depus eforturi suplimentare pentru a localiza martorii. Acestea au acceptat răspunsul pe care l-au primit de la mamele lui I.A.P. şi F.P.D. – potrivit cărora fiicele lor locuiau în Austria, respectiv în Italia, la adrese necunoscute – fără a realiza verificări suplimentare şi nu reiese din probele aflate la dosar că au făcut încercări să stabilească locaţia exactă a acestora recurgând la mecanismele de asistenţă juridică internaţională, dacă martorele locuiau cu adevărat în străinătate, punctează instanța europeană.

Citeste mai mult  CEDO condamnă România - 13 octombrie 2015

În ceea ce îl priveşte pe M.M.K., autorităţile interne nu au întreprins niciun demers pentru a solicita autorităţilor din ţara de origine a acestuia – de asemenea, recurgând la mecanismele de asistenţă juridică internaţională – să stabilească localizarea lui. Nici informaţia despre potenţiala plecare a lui T.E.P. în Statele Unite ale Americii nu a fost verificată. În plus, afirmaţiile făcute de avocatul reclamantului potrivit cărora I.I.C. fusese citat la o adresă greşită nu par să fi fost analizate de autorităţile interne, deşi reiese din probele aflate la dosar că I.I.C. locuise fără a fi fost înregistrat la o adresă dintr-o localitate din judeţul Neamţ. În plus, rezultă că nu au fost emise citaţii pentru Y.F., N.K., K.S.E., S.S. sau G.C. şi nu există probe la dosar că autorităţile au depus eforturi rezonabile pentru a localiza martorii respectivi ori pentru a asigura înfăţişarea lor înaintea instanţelor interne.

Prin urmare, Curtea nu este convinsă că eforturile depuse de autorităţi pot fi considerate a fi fost suficiente în circumstanţele cauzei. Astfel, nu se poate afirma că existau motive întemeiate care să justifice omisiunea aducerii martorilor absenţi spre a fi examinaţi sau că autorităţile interne şi-au îndeplinit obligaţia lor de a efectua verificări suplimentare spre a se stabili dacă absenţa martorilor era justificată, se arată în hotărâre.

Citeste mai mult  CEDO condamnă România - 23 iunie 2015

Este adevărat că la 8 ianuarie 2004 reclamantul nu i-a adresat întrebări lui I.I.C. înaintea instanţei de judecată deoarece reprezentantul său legal ales era absent, iar, la 3 iunie 2004, mărturia lui I.I.C. dată în etapa urmăririi penale a procedurii a fost citită în faţa instanţei. Cu toate acestea, nu este suficient pentru Curte să concluzioneze că reclamantul a renunţat la dreptul său de a examina respectivul martor. În această privinţă, Curtea reiterează că orice renunţare la exercitarea unui drept garantat prin Convenţie – în măsura în care o astfel de renunţare este permisă de dreptul intern – trebuie stabilită într-o manieră lipsită de echivoc. Curtea observă că reclamantul s-a plâns în mod repetat în faţa instanţei de prim grad de jurisdicţie şi ulterior în faţa instanţei de apel că era privat de posibilitatea de a asculta martorii în cauză, în general, şi pe I.I.C. în special. Faptul că autorităţile interne au făcut încercări, chiar dacă fără succes, pentru a asigura înfăţişarea lor sau au respins cererile reclamantului în acest scop, pretinzând în mod repetat că era imposibil ca martorii respectivi să fie audiaţi sugerează în mod similar că nu s-a considerat că reclamantul renunţase la dreptul său de a-i examina, subliniază instanța europeană.

În lumina celor precedente, Curtea a considerat că a existat o încălcare a art. 6 § 3 lit. c) coroborat cu art. 6 § 1 din Convenţie.

Cuvinte cheie: > >