În Monitorul Oficial cu numărul 863 din 25 octombrie 2019 a fost publicată hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Deaconu împotriva României din 29 ianuarie 2019.
Cauza privește plângerea reclamanților privind încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, respectiv că au suferit o discriminare bazată pe vârstă cu privire la acordarea de daune morale în legătură cu decesul surorii lor.
Situația de fapt
La 20 iulie 2010, X – sora reclamanților, în vârstă de 9 ani la vremea respectivă – a fost grav rănită într-un accident rutier, decedând după 4 zile. Față de conducătoarea auto a fost pusă în mișcare urmărirea penală pentru ucidere din culpă.
Reclamanții, mama lor și frații lor mai mari au solicitat despăgubiri civile în cadrul procesului penal.
Judecătoria București a acordat fiecărei părți civile (inclusiv reclamanților) 100.000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral. Instanța a obligat societatea de asigurare a conducătoarei auto la plata despăgubirilor. Instanța a reținut că între părțile civile și fetița de 9 ani existase o strânsă relație afectivă, iar moartea violentă a fetei a provocat o mare durere familiei sale. Hotărârea a fost atacată cu recurs.
Curtea de Apel București a respins pretenția reclamanților privind prejudiciul moral motivând că, la data accidentului surorii lor, aveau vârsta mai mică de 14 ani și, prin urmare, nu au conștientizat consecințele negative ale morții acesteia. În legătură cu pretențiile formulate de frații mai mari, instanța a redus sumele acordate la 25.000 EUR pentru fiecare.
În hotărârea Curții de Apel s-au reținut următoarele:
„Curtea respinge acțiunile civile formulate de părțile civile Deaconu C.M. și Deaconu A.B. pe alte considerente decât cele invocate de către recurentul asigurător.
În speță, situația trebuie privită diferențiat, având în vedere faptul că părțile civile Deaconu C.M și Deaconu A.B. aveau la data producerii accidentului rutier vârste sub 14 ani, astfel încât aceștia nu au conștientizat efectele negative legate de decesul surorii minore. Această împrejurare a fost percepută inclusiv de către persoanele apropiate familiei, în declarația dată în fața instanței de fond, martora N.G.G. a arătat că frații mai mici au conștientizat mai puțin ce s-a întâmplat, însă cei mari au suferit […]”.
Instanța a redus, de asemenea, daunele morale acordate mamei lor la suma de 50.000 EUR.
Aprecierea CEDO
CEDO constată diferența dintre abordarea adoptată de instanța de recurs față de reclamanți și frații lor mai mari întrucât ”deși a confirmat constatările instanței de fond cu privire la frații mai mari și mama lor, Curtea de Apel București a respins, pe motivul vârstei lor fragede, acțiunea reclamanților pentru daune morale. Instanța s-a bazat pe aceleași probe, dar a considerat că, întrucât reclamanții aveau vârsta mai mică de 14 ani la data tragicului accident (la data accidentului, împliniseră vârstele de 13 și 11 ani- s.n.) aceștia nu au conștientizat consecințele negative ale morții acesteia.”
CEDO observă că, ”instanța națională de recurs, fără să fi audiat niciuna din părțile vătămate, a ajuns la concluzia că reclamanții au suferit mai puțin decât frații lor, pe baza declarației unui singur martor. Astfel, evaluând pretențiile reclamanților pentru acordarea de despăgubiri în legătură cu moartea surorii lor, Curtea de Apel București le-a respins fără ascultarea reclamanților, deși la momentul faptelor împliniseră vârsta de 10 ani (vârsta minimă pentru ascultarea unui copil în instanță, conform legislației române). Mai mult, fără a-și baza concluziile pe rapoarte de expertiză sau evaluări psihologice ale reclamanților, care ar fi permis o justificare mult mai obiectivă a diferenței de tratament aplicate reclamanților în comparație cu frații lor mai mari, Curtea de Apel București a stabilit în mod arbitrar o vârstă minimă de 14 ani ca punct de plecare pentru senzația de durere și resimțirea efectelor negative ale pierderii surorii lor.”
În opinia CEDO, ”sintagma din hotărâre prin care au fost respinse pretențiile reclamanților nu pot fi considerată formulare nefericită. Prin urmare, Curtea constată că, în lipsa oricărei justificări rezonabile, respingerea pretențiilor reclamanților pentru acordarea de despăgubiri pentru unicul motiv că aceștia nu au suferit la fel de mult ca frații lor mai mari din cauza vârstei lor fragede a constituit o discriminare”, fiind astfel încălcat art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.
Cuvinte cheie: cauza Deaconu împotriva României > CEDO > daune morale > discriminare
