În Monitorul Oficial cu numărul 478 din 7 mai 2021 a fost publicată Hotărârea CEDO în Cauza Mihancea împotriva României, din 17.11.2020. Cauza privește atingerea adusă dreptului de acces la o instanță al reclamantului din perspectiva art. 6 § 1 din Convenție prin anularea recursului său pentru neplata taxei judiciare de timbru.
Situația de fapt
Examinarea recursului declarat de reclamant hotărârii Curții de Apel era supusă taxei de timbru, în valoare de 9.500 lei. Reclamantul a plătit parțial taxa, depunând 5.000 lei si a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție scutirea de restul de plată sau eșalonarea plăților acestuia, invocând prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. În subsidiar, a solicitat amânarea examinării recursului pentru a putea achita integral taxele judiciare de timbru.
Prin decizia din 11 octombrie 2013, Înalta Curte a respins cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar pe motiv că reclamantul nu prezentase documente justificative în sprijinul cererii sale. În dispozitivul deciziei se preciza că persoana în cauză dispunea de un termen cinci zile de la comunicarea acesteia pentru a contesta respingerea cererii. La 25 octombrie 2013, Înalta Curte a examinat recursul declarat împotriva deciziei din 24 aprilie 2013 fără ca reclamantul să fie prezent. A menționat că acesta din urmă fusese citat să se prezinte la ședința din 25 octombrie 2013, că nu plătise restul din taxele judiciare de timbru și că cererea sa pentru acordarea ajutorului public judiciar civil a fost respinsă la 11 octombrie 2013. Aceasta a observat că reclamantului îi fusese comunicată la 21 octombrie 2013 decizia prin care a fost respinsă cererea pentru acordarea ajutorului și că nu informase Înalta Curte cu privire la o posibilă cerere de reexaminare. A apreciat, prin urmare, că nu era necesară amânarea examinării recursului și a anulat recursul pentru neplata taxei judiciare de timbru.
Reclamantul a contestat în fața Înaltei Curți respingerea cererii sale pentru acordarea ajutorului public judiciar. A contestat, de asemenea, decizia din 25 octombrie 2013 și a solicitat anularea acesteia, apreciind că instanța supremă comisese o eroare prin anularea recursului său înainte de expirarea termenului prevăzut pentru a contesta respingerea cererii sale pentru acordarea ajutorului public judiciar civil. A arătat că acest termen expira la 28 octombrie 2013. Întrucât 21 octombrie 2013 era o zi de luni, termenul de cinci zile pentru a solicita reexaminarea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar, calculat în conformitate cu normele definite la art. 181 din Codul de procedură civilă, se prelungea automat până luni 28 octombrie.
Înalta Curte a respins solicitarea de reexaminare a respingerii cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar întrucât a considerat că, prin anularea recursului, cererea respectivă a devenit caducă. De asemenea a respins cererea de anulare a deciziei din 25 octombrie 2013, pe motiv că reclamantul a criticat o „greșeală de judecată” care, potrivit Înaltei Curți, nu putea fi rectificată pe calea unei contestații.
Aprecierea CEDO
Reclamantul s-a plâns că anularea recursului său, hotărâtă cu titlu de sancțiune înainte de împlinirea termenului aplicabil reexaminării cererii sale pentru acordarea ajutorului public judiciar, rezulta din greșeala comisă de către Înalta Curte.
În speță, CEDO constată că reclamantul avea la dispoziție un termen care expira la 28 octombrie 2013 pentru a solicita reexaminarea cererii sale pentru acordarea ajutorului.
”25. Curtea consideră că nu se poate reproșa reclamantului faptul că nu informase Înalta Curte cu privire la intenția sa de a contesta respingerea cererii sale pentru acordarea ajutorului din moment ce nici O.U.G. nr. 51/2008 și nici Codul de procedură civilă nu prevedeau o astfel de obligație, aceste texte limitându-se să subordoneze introducerea cererii de reexaminare formalităților și termenelor legale, formalități pe care reclamantul le urmase fără succes, cererea sa fiind declarată caducă. De altfel, Curtea precizează că nici Înalta Curte și nici Guvernul în observațiile sale nu s-au bazat pe o jurisprudență care ar fi stabilit o astfel de obligație pentru justițiabil.
26. Având în vedere termenul de care dispunea reclamantul pentru a solicita reexaminarea cererii sale pentru acordarea ajutorului public pentru plata taxei judiciare de timbru, trebuie să se constate că era prematură anularea recursului său pentru neplata acestei taxe. Curtea consideră în consecință că prin ignorarea acestui termen Înalta Curte a comis o eroare evidentă care l-a privat pe reclamant de o cale de atac [a se vedea, mutatis mutandis, Șega împotriva României, nr. 29.022/04, pct. 37, 13 martie 2012, Hietsch împotriva României, nr. 32.015/07, pct. 21, 23 septembrie 2014, și Zubac împotriva Croației (MC), nr. 40.160/12, pct. 90, 5 aprilie 2018 și jurisprudența citată].
27. Curtea nu subscrie la argumentul Guvernului potrivit căruia amânarea examinării recursului ar fi dus la prelungirea nejustificată a procedurii. În această privință, constată că termenul stabilit pentru a solicita reexaminarea cererii pentru acordarea ajutorului expira la 28 octombrie 2013, adică la trei zile după ședința din 25 octombrie 2013. Or, acest termen nu poate fi în niciun caz considerat o prelungire nejustificată.” se arată în hotărârea CEDO.
În consecință, CEDO a constatat că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție, Înalta Curte privând reclamantul de dreptul de acces la instanță.
Cuvinte cheie: ajutor public judiciar > Cauza Mihancea împotriva României > CEDO > dreptul la un proces echitabil > recurs
