CEDO. Cauza R.I. și alții împotriva României. Lipsa unor măsuri ale autorităților în vederea stopării alienării parentale

15 iulie 2019 CEDO

În Monitorul Oficial cu numărul 577 din 15 iulie 2019 a fost publicată hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza R.I. și alții împotriva României, din 04.12.2018 (cererea nr. 57.077/16).

Cauza privește plângerea doamnei R.I., care acționează totodată în numele copiilor săi, M.I. și I.I., că aceștia au fost supuși alienării parentale de către tatăl lor și că autoritățile nu au luat nicio măsură pentru recunoașterea și stoparea abuzului, care a fost rezultatul neexecutării de către acestea, în timp util, a sentințelor de încredințare a copiilor.

În cauză, în urma sentințelor judecătorești din 5 mai și 24 septembrie 2014 prin care minorii au fost încredințați reclamantei, autoritățile erau obligate să ia măsuri în vederea reunirii reclamantei cu copiii. Reclamanta nu a putut locui cu copiii începând din noiembrie 2013, atunci când au fost luați de tatăl lor. Aceștia încă locuiau cu tatăl lor la data ultimei comunicări cu Curtea (18 iulie 2018)

Curtea reține că, în cauză, au trecut 5 ani de când reclamanta a avut ultima dată posibilitatea de a-și exercita drepturile părintești. În decizia definitivă din 15 mai 2018, Tribunalul București a reafirmat dreptul acesteia de a locui împreună cu copiii și a reiterat că autoritățile aveau obligația de a lua urgent toate măsurile legale necesare pentru a asigura înapoierea copiilor la locuința mamei lor.

Citeste mai mult  Condamnarea jurnaliștilor care au interceptat ilegal comunicațiile radio dintre polițiști vs libertatea de exprimare

Curtea consideră că ”timpul trecut de când reclamanta a alertat inițial autoritățile privind situația sa este în sine problematic, deoarece a permis ca legăturile de familie dintre reclamantă și copiii săi să se deterioreze, ceea ce îngreunează executarea sentințelor de încredințare a minorilor.”

Curtea notează faptul că autoritățile s-au aflat într-o situație dificilă, în ceea ce privește executarea deciziilor de încredințare a copiilor, deoarece acestea trebuiau să se ocupe mai întâi de opoziția tatălui și apoi de cea a copiilor care, eventual sub influența tatălui lor au refuzat în mod categoric să revină la locuința mamei lor. În orice caz, Curtea reiterează că lipsa de cooperare dintre părinți nu scutește autoritățile de luarea tuturor măsurilor care pot contribui la menținerea sau restabilirea legăturilor de familie”

Reclamanta a făcut două sesizări la DGASPC București cu privire la problemele întâmpinate la vizitarea copiilor săi, dar instituția nu a fost în măsură să acționeze deoarece tatăl nu era acasă atunci când reprezentanții acesteia au încercat să facă o vizită acolo. Curtea reține că ”nu există nimic care să arate că reprezentanții au făcut ceva mai mult decât o simplă încercare de a face o vizită la domiciliul tatălui sau că au instituit un mecanism de sancționare a acestuia pentru atitudinea de obstrucționare.”

Curtea observă, de asemenea, că, ”deși un psiholog a indicat autorităților la 22 ianuarie 2015 necesitatea imediată de a evalua copiii acestea nu au dispus niciodată o astfel de expertiză. Abia după ce reclamanta a solicitat o hotărâre judecătorească s-a efectuat evaluarea, iar abuzul psihologic sub forma alienării parentale exercitate de tată a fost confirmat în raportul psihologului din 17 noiembrie 2015. Curtea deplânge faptul că autoritățile nu au acordat o atenție deosebită destrămării progresive a legăturii dintre reclamantă și copiii săi și nici comportamentului manipulator al tatălui.”

Curtea concluzionează că, reclamanții nu au beneficiat de o protecție efectivă a dreptului lor la respectarea vieții lor de familie. Prin urmare, a fost încălcat art. 8 din Convenție.

Cuvinte cheie: > > >