Marți, 1 martie 2016, în hotărârea pronunațată în cauza Arlewin împotriva Suediei (cererea nr. 22302/10.), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, în unanimitate, că a fost încălcat articolul 6 § 1 (accesul la instanță) din Convenție.
Situația de fapt
Reclamantul, Raja Arlewin, cetățean suedez și om de afaceri, în octombrie 2006, a introdus o acțiune privind acordarea de daune-interese pentru calomnie împotriva X, în urma transmisiunii în direct, în Suedia, a unui program în care reclamantul a fost acuzat, printre altele, de implicarea sa în crima organizată din mass-media. Programul de televiziune era produs în Suedia, în limba suedeză și era susținut de către agențiile de publicitate suedeze.
Într-o hotărâre preliminară din mai 2008, Tribunalul din Stockholm a declinat competența. În opinia sa, ținând cont de legislația suedeză relevantă, programul nu era produs Suedia. Aceasta era transmis în Suedia, prin satelit de către o companie cu sediul in Londra, Viasat Broadcasting UK Ltd, responsabilă pentru conținutul programului.
Curtea de Apel a menținut această decizie, constatând că domnul Arlewin nu a demostrat că deciziile cu privire la conținutul programului erau luate în Suedia, și că acesta putea să introducă o acțiune în fața instanțelor Regatul Unit. Dl Arlewin a contestat aceată hotărâre, considerând că poziția instanțelor suedeze era contrară dreptului comunitar și a solicitat sesizarea CJUE cu o întrebare preliiminară cu privire la interpretarea Regulamentului Bruxelles I. În septembrie 2009, Curtea Supremă a respins cererea de sesizare a CJUE și recursul reclamantului.
***CEDO. Obligația autorităților de a proteja viața unei femei amenințată de soțul ei***
Invocând articolul 6 § 1 (accesul la o instanță), articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) și articolul 13 (dreptul la un recurs efectiv) din Convenția europeană a drepturilor omului, dl Arlewin s-a plâns, în esență, că i-a fost refuzat accesul la o instanță din Suedia, prin neexaminarea pe fond a acțiunii sale privind calomnia.
Aprecierea Curții
În primul rând, Curtea face trimitere la relevanța pentru speță a două instrumente adoptate de Uniunea Europeană, și anume Directiva serviciilor mass-media audiovizuale și Regulamentul Bruxelles I.
Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului potrivit căruia directiva determină, în sensul dreptului UE aplicabil, instanța competentă atunci când un individ formulează o cerere în despăgubire pentru calomnie. În special, articolul 28 din directivă, care abordează situația în care reputația unei persoane și bunul renume au fost lezate într-un program de televiziune, vorbește doar despre dreptul la replică, și nu se referă la procedura privind calomnie sau la acțiunea legată de daune-interese.
Prin urmare, Curtea consideră că directiva nu reglementează chestiunea competenței în ceea ce privește procedura privind calomnia rezultând din conținutul unui serviciu de programe transfrontalier. Mai degrabă, competența, este reglementată de Regulamentul Bruxelles I, și în conformitate cu articolele 2 și 5 din regulamentul menționat anterior, s-ar părea că atât Regatul Unit cât și Suedia au jurisdicție asupra obiectului cauzei domnului Arlewin. Pe de o parte, X are domiciliul în Suedia, și, pe de altă parte, Viasat Broadcasting UK Ltd este înregistrată, și, prin urmare, are sediul în Regatul Unit.
În plus, se poate argumenta că evenimentul dăunător a avut loc în oricare dintre aceste țări, deoarece programul de televiziune a fost difuzat din Regatul Unit și presupusul prejudiciu adus reputației și vieții private a reclamantului s-a manifestat în Suedia.
Acestea fiind spuse, Curtea observă că conținutul, producția și difuzarea programului de televiziune, precum și implicațiile sale avea legături foarte strânse cu Suedia. Programul a fost realizat în Suedia, în limba suedeză, a fost susținut de către agențiile de publicitate suedeze, și era prezentat în direct unui public exclusiv suedez. Mai mult decât atât, presupusul prejudiciu adus domnului Arlewin s-a manifestat în Suedia. Cu excepția detaliilor tehnice privind difuzarea dirijată prin Regatul Unit, programul și difuzarea acestuia a fost în toate privințele de natură suedeză.
În aceste condiții, statul suedez avea obligația în temeiul articolului 6 din Convenție de a-i oferi domnului Arlewin un drept efectiv de acces la instanță. Cu toate acestea, în cazul domnului Arlewin, programul a fost difuzat într-o manieră care a determinat instanțele naționale să considere că nu era produs în Suedia și l-au pus pe reclamant în situația de a nu putea obține răspunderea nimănui conform legislației suedeze.
Demararea procedurii în fața instanțeler britanice nu reprezenta o alternativă rezonabilă și practică pentru reclamant. Statul suedez nu putea, prin urmare, să scape de responsabilitate în conformitate cu articolul 6 făcând referire la această alternativă.
Prin respingerea acțiunii domnului Arlewin fără o examinare a fondului, instanțele suedeze au depreciat însăși esența dreptului său de acces la o instanță.
În opinia Curții, limitarea dreptul de acces la o instanță nu poate, în împrejurările cauzei, să fie considerată proporțională. În consecință, a fost încălcat articolul 6 § 1 din Convenție.
Cuvinte cheie: acces la justitie > cauza Arlewin împotriva Suediei > CEDO > competenta instantei > intrebare preliminara
