În Monitorul Oficial cu numărul 577 din 19 iulie 2017 a fost publicată Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 februarie 2017 în cauza Timar și alții împotriva României.
Reclamanții s-au plâns că dreptul lor de acces la o instanță a fost încălcat în măsura în care nu au primit citațiile și, prin urmare, nu au fost în măsură să participe la procedurile judiciare.
Aceștia au fost înștiințați cu privire la procedură doar prin afișarea citațiilor pe ușă sau pe gard (citare prin afișare). Toți au susținut, în cadrul căilor de atac formulate ulterior, fie că a fost vorba de recurs (când citațiile le fuseseră comunicate în procedura din fața instanței de fond sau a celei de apel), fie în cazul contestațiilor în anulare (când citațiile le fuseseră comunicate în procedura în fața instanței de ultim grad de jurisdicție), că nu au luat cunoștință despre termenul de judecată, deoarece nu au primit citațiile relevante din partea instanțelor. Plângerile lor în acest sens au fost respinse de instanțe, pe motiv că citarea prin afișare era prevăzută de lege. În consecință, căile de atac au fost respinse fără o examinare pe fond a cauzelor.
Instanțele au aplicat legislația într-un mod prea formalist
CEDO a amintit că în cauza S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L. împotriva României (nr. 37.576/05, 8 ianuarie 2013), a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție, deoarece societatea reclamantă a fost citată în procedurile privind fondul cauzei sale doar prin afișare. Curtea a considerat că, deși legislația națională în vigoare la momentul respectiv prevedea comunicarea citației prin afișare [art. 92 alin. (4) VCPC], instanțele au aplicat legislația într-un mod prea formalist. Instanțele nu au dat dovadă de diligență în ceea ce privește asigurarea informării reclamanților cu privire la data ședințelor de judecată și, prin urmare, nu și-au respectat obligația de a asigura participarea lor efectivă la proces.
Instanțele naționale trebuiau să amâne ședințele de judecată și să repete procedura de comunicare a citațiilor
În cauza de față, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să o convingă să se îndepărteze de la jurisprudența sa existentă. Reclamanții au fost citați numai prin afișarea citațiilor la domiciliul sau la sediul lor lor și au susținut că nu au primit citațiile. Prin urmare, aceștia nu au luat cunoștință de termenele ședințelor de judecată și nu s-au putut prezenta în instanță. În ciuda absenței de la proces a reclamanților, instanțele naționale nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceștia au fost informați cu privire la termenele ședințelor de judecată și că puteau să participe la procesele care priveau drepturile lor civile, în special prin amânarea ședințelor și repetarea procedurii de comunicare a citațiilor.
Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei accesului la instanță al reclamanților.
În ceea ce privește prejudiciul, Curtea a admis că reclamanții au suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări, astfel că a acordat reclamanților daune morale.
În plus, Curtea a observat că art. 509 alin. 10 NCPC permite redeschiderea procedurii și a declarat că cea mai adecvată formă de reparație ar fi redeschiderea în timp util a procedurilor criticate, la solicitarea reclamanților.
Cuvinte cheie: acces la justitie > cauza Timar și alții împotriva României > CEDO
