În hotărârea din 15 decembrie 2016 în cauza MP împotriva Finlandei (cererea nr. 36487/12), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, în unanimitate, că a fost încălcat art. 10 (libertatea de exprimare) din Convenție.
Cauza privește condamnarea reclamantei pentru calomnie în condițiile în care aceasta și-a exprimat în fața asistentului social îngrijorările că fiica ei ar fi abuzată sexual de tată.
Situația de fapt
Reclamanta și fostul ei partener au început să locuiască împreună în 2003. Fiica lor s-a născut în noiembrie 2004. În mai 2006, reclamanta și fiica ei au părăsit locuința, reclamanta temându-se pentru siguranța ei și a fetiței în condițiile în care, opinia ei, tatăl fetiței era violent.
In iulie 2006, tatăl a ințiat procedurile privind custodia copilului. La 4 septembrie 2007, instanța a acordat ambilor părinți custodia copilului care urma să locuiască cu mama și să-și viziteze tatăl în fiecare weekend, de vineri până duminică și în timpul sărbătorilor, fără supraveghere.
Între timp, după a treia vizită nesupravegheată a copilului la tată, în august 2007, reclamanta a contactat un psihiatru fiind îngrijorată de faptul că comportamentul fiicei sale s-a schimbat: folosea un limbaj vulgar și era agitată și neliniștită.
La data de 16 august 2007, reclamanta a contactat autoritățile pentru protecția copilului din Helsinki raportând suspiciunile că fiica ei ar fi abuzată sexual de tată. Autoritățile au raportat problema la poliție și au recomandat ca întâlnirile dintre copil și tată să fie suspendate până la finalizarea anchetei. Poliția a cerut examinarea psihologică a copilului, dar acesta nu a putut fi efectuată din cauza că fetița era prea mică pentru o întâlnire cu un psiholog. Ancheta a fost finalizată la data de 15 octombrie 2007, în urma unei examinări fiziologice efectuate asupra copilului care nu a relevat semne externe de abuz.
La 19 octombrie 2007, reclamanta a avut o convorbire telefonică cu un asistent social și a insistat să fie efectuată o altă anchetă, considerând că fiica ei era în continuare supusă riscului abuzului în timpul întâlnirilor nesupravegheate cu tatăl ei. Asistentul social i-a explicat că decizia instanței cu privire la drepturile de custodie era în vigoare, astfel încât ar trebui să facă apel împotriva acestei deciziii mai degrabă decât să se plângă autorităților de protecție a copilului. Reclamanta a prezentat, totuși, un al doilea raport autorităților de protecție a copilului în ianuarie 2008, insistând asupra necesității unei alte anchete și a faptului că fiica ei era abuzată. Mai târziu, în aceeași lună, reclamanta a luat-o de două ori pe fiica ei la o clinică pentru examinare, deoarece fetița avea probleme cu somnul și, în opinia reclamantei, se comporta ciudat. Nu au fost descoperite semne sau simptome ale abuzului sexual. Ancheta poliției în această chestiune a fost încheiată la data de 4 mai 2008, neexistând indicii ale vreunei infracțiuni.
La o dată nespecificată, tatăl fetiței a cerut poliției să o ancheteze pe reclamantă pentru calomnie întrucât a dat informații false despre el asistentului social la data de 19 octombrie 2007.
Ulterior, procurorul a acuzat-o pe reclamantă de calomnie pentru că a insistat la 19 octombrie 2007, că fiica ei era în pericol de abuz sexual din partea tatălui ei, după ce poliția investigase deja problema și nu găsise indicii ale unei infracțiuni. Instanța a condamnat-o pe reclamantă pentru calomnie la 11 septembrie 2009, concluzionând că aceasta nu a avut o bază factuală suficientă pentru acuzațiile împotriva tatălui copilului ei. Reclamanta a primit o amendă și a fost obligată să plătească 1.000 de euro despăgubiri tatălui copilului. Această hotărâre a fost confirmată în apel, în esență pentru aceleași motive, Curtea de Apel arătând că era lipsit de importanță faptul că afirmațiile reclamantei au fost făcute în fața unui funcționar public care era obligat la respectarea confidențialității.
Invocând articolul 10 (libertatea de exprimare) din Convenția europeană a drepturilor omului, reclamanta a susținut că i-a fost încălcată libertatea de exprimare prin procedura privind calomnia, plângerile sale fiind făcute cu bună-credință și doar în vederea protejării fiicei sale.
Decizia CEDO
Curtea a constatat că trebuie realizat un echilibru adecvat între necesitatea de a proteja copiii de riscul de potențiale vătămări grave și necesitatea de a proteja un părinte de a fi suspectat pe nedrept că ar abuza copilul.
Curtea nu a examinat doar conținutul ingerința în libertatea de exprimare a reclamantei, și anume acuzarea și condamnarea ei pentru calomnie, dar și contextul în care a fost făcută. Contextul a fost o conversație telefonică confidențială între reclamantă și un asistent social.
Spre deosebire de instanța de apel națională, CEDO a constatat că problema secretului profesional era relevantă pentru aprecierea dacă era excesivă condamnarea pentru exprimarea îngrijorării cu privire la eventuale abuzuri asupra fetiței. Într-adevăr, acuzarea și condamnareaa reclamantei pentru calomnie nu poate fi considerată proporțională în vederea cerințelor articolului 10.
Cu toate că reclamanta a fost pedepsită doar cu amendă, Curtea nu a putut accepta că a existat vreo nevoie socială imperioasă care să interfereze cu libertatea de exprimare a reclamantei prin impunerea unei sancțiuni penale.
Curtea a constatat că motivele invocate de instanțele naționale, și anume că reclamanta nu a avut o bază factuală suficientă pentru acuzațiile împotriva tatălui copilului ei, nu au fost suficiente pentru a demonstra că ingerința în libertatea de exprimare a fost „necesară într-o societate democratică „.
Prin urmare, autorităţile finlandeze nu au realizat un echilibru just între interesele în cauză și au încălcat art. 10 din Convenție.
Cuvinte cheie: CEDO > dreptul la libera exprimare > secret profesional
