În hotărârea de comitet în cauza O.C.I. și alții împotriva României (cererea nr. 49450/17), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, în unanimitate, că a fost încălcat art.8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenția europeană a drepturilor omului. Curtea a constatat că instanțele române nu au acordat suficientă atenție riscului grav pentru copiii reclamanți de a fi supuși violenței domestice atunci când au hotărât înapoierea la tată în Italia, care este una dintre excepțiile în temeiul dreptului internațional de la principiul potrivit căruia copiii trebuie să fie înapoiați la reședința obișnuită.
Situația de fapt
Dupa ce a petrecut vacanța de vară în România în 2015, reclamanta (doamna OCI) a decis să nu să se întoarcă cu copiii la soțul ei în Italia. Tatăl copiilor, cetățean italian, a introdus o acțiune pentru înapoierea copiilor în Italia, reședința lor obișnuită, în temeiul Convenției de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii. Reclamanta s-a opus acțiunii, susținând că soțul ei era violent cu copiii. El îi bătea dacă nu erau ascultători și îi umilea adresându-le vorbe injurioase. Reclamanta a prezentat mai multe înregistrări video ale unor astfel de episoade violente. Abuzul s-a înrăutățit în ultimii ani și această s-a simțit obligată să se refugieze în România.
În 2016, instanțele române au admis cererea tatălui pentru întoarcerea copiilor, decizie menținută în 2017.
Instanțele au constatat că actele de violență au fost ocazionale și nu s-au petrecut „suficient de des pentru a prezenta un risc grav“. De asemenea, au constatat că, în orice caz, autoritățile italiene ar fi fost în măsură să protejeze copiii în cazul în care riscul de abuz le-ar fi fost adus la cunoștință. Cu toate acestea, autoritățile nu au pus în aplicare ordinul de înapoiere, deoarece copiii au refuzat să se întoarcă în Italia. Aparent, reclamanții încă trăiesc în România.
Aprecierea CEDO
Curtea a reiterat că pedeapsa corporală nu poate fi tolerată, iar statele ar trebui să se străduiască să o interzică în drept și în practică.
Legea în România stabilește o interdicție absolută a pedepsei corporale în familie. Cu toate acestea, afirmațiile instanțelor în cazul reclamanților, și anume că violența a fost doar ocazională și nu s-a petrecut «suficient de des pentru a prezenta un risc grav», sunt în contradicție cu această interdicție.
Într-adevăr, chiar dacă instanțele naționale au constatat că copiii au fost abuzați de tată, aspect dovedit de înregistrările video, acestea nu au cântărit informațiile în considerarea interesul superior al copiilor.
Mai mult decât atât, instanțele nu au examinat dacă copiii mai erau în pericol de a fi disciplinați prin violență de tatăl lor, în cazul în care aceștia reveneau în grija lui, lăsând autorităților italiene să reacționeze și să protejeze copiii în cazul în care abuzul reapărea. În această privință, Curtea a constatat că încrederea reciprocă între autoritățile de protecție a copilului din România și Italia în conformitate cu legislația UE (Regulamentul Bruxelles II bis) nu înseamnă că statul român era obligat să-i trimită înapoi într-un mediu cu risc grav de violență în familie numai pentru că acolo era reședința obișnuită și autoritățile capabile de a trata orice abuz.
Instanțele române ar fi trebuit să acorde mai multă atenție riscului copiilor de a fi maltratați în cazul reîntoarcerii în Italia. Curtea a ajuns la concluzia că instanțele naționale nu au examinat acuzațiile de „risc grav“, într-un mod compatibil cu interesele copiilor. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.
Cuvinte cheie: CEDO > dreptul la viata privata > interesul superior al copilului > rapirea internationala de copii > violenta in familie
