CEDO. Libertatea statelor de a nu recunoaşte efectul juridic al reproducerii asistate prin intermediul unei mame surogat

25 ianuarie 2017 CEDO

În hotărârea din 24 ianuarie 2017 în cauza Paradiso și Campanelli împotriva Italiei (cererea nr. 25358/12),  Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a hotărât, cu unsprezece voturi la șase, că nu a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Cauza privește plasarea într-un centru pentru copii a unui bebeluș de nouă luni, născut în Rusia, ca urmare a unui contract de reproducere asistată prin intermediul unei mame surogat încheiat cu o femeie din Rusia de un cuplu de italieni care nu avea nicio relație biologică cu copilul.

Scurtă prezentare a circumstanțelor speței

Reclamanţii sunt un cuplu căsătorit. In formularul de cerere, aceştia au susţinut că, după ce au făcut în zadar încercări de fertilizare in vitro, aceştia au decis să recurgă la metoda reproducerii asistate prin intermediul unei mame surogat pentru a deveni părinţi. Bebeluşul s-a născut la 27 februarie 2011. Mama purtătoare şi-a dat consimţământul în scris pentru înregistrarea copilului drept fiul reclamanţilor, iar în temeiul dreptului rus, reclamanţii au fost înregistraţi drept părinţii nou-născutului.

La 30 aprilie 2011, reclamanta şi copilul au sosit în Italia. Câteva zile mai târziu, reclamantul a solicitat Primăriei oraşului Colletorto înregistrarea certificatului de naştere. Printr-o notă din 2 mai 2011, Consulatul Italiei din Moscova a comunicat Tribunalului pentru minori din Campobasso, Ministerului Afacerilor Externe, Prefecturii şi Primăriei oraşului Colletorto că dosarul privind naşterea copilului conţinea informaţii false.

Citeste mai mult  CEDO. Decizia de a nu reînnoi contractul de muncă al unei infirmiere din cauza refuzului acesteia de a nu purta voalul musulman nu contravine Convenției

La 5 mai 2011, reclamanţii au fost acuzați de „alterarea stării civile” și de încălcarea legii privind adopţia, deoarece aceştia au luat cu ei copilul fără să respecte legea şi au eludat limitele impuse în acordul de adopţie încheiat la 7 decembrie 2006, care excludea adoptarea de către aceştia a unui copil cu o vârstă atât de mică.

La 20 octombrie 2011, pe baza expertizei genetice şi a concluziilor părţilor, inclusiv cele ale curatorului copilului, tribunalul pentru minori a decis îndepărtarea copilului de reclamanţi. Această decizie era imediat executorie. La adoptarea acestei decizii, tribunalul a luat în considerare următoarele elemente: reclamanta a declarat că nu este mama genetică; ovulele proveneau de la o femeie necunoscută; testul ADN efectuat asupra reclamantului şi a copilului a demonstrat că nu exista nicio legătură genetică între ei; reclamanţii au plătit o sumă importantă de bani (49 000 euro); contrar afirmaţiilor reclamantului, nimic nu dovedea că materialul genetic al acestuia a fost transportat într-adevăr în Rusia. În această situaţie, nu era vorba despre un caz de maternitate surogat, deoarece copilul nu avea nicio legătură genetică cu reclamanţii.

Citeste mai mult  CEDO condamnă România - 3 martie 2015

Aceştia din urmă se aflau în ilegalitate: au adus un copil în Italia făcând să pară că era vorba de fiul lor.

Copilul a fost plasat într-un centru pentru copii (casa famiglia), într-o locaţie necunosută de reclamanţi. A fost interzis contactul între reclamanţi şi copil.

Aprecierea CEDO

În hotărârea din 27 ianuarie 2015,  o Cameră a secției a II-a a constatat că reclamanţii au petrecut împreună cu copilul primele etape importante din tânăra lui viaţă: şase luni în Italia, începând din a treia lună de viaţă a copilului; înainte de această perioadă, reclamanta petrecuse deja câteva săptămâni cu el în Rusia şi chiar dacă perioada în sine este relativ scurtă, Curtea a apreciat că reclamanţii s-au comportat ca nişte părinţi în raport cu copilul şi a constatat că a existat o viaţă de familie de facto între reclamanţi şi copil.

Cauza a fost retrimisă Marii Camere.

Marea Cameră a considerat însă că nu a existat o viață de familie între reclamanți și copil, având în vedere lipsa oricărei legături biologice între copil și reclamanți, durata scurtă a relației lor cu copilul și incertitudinea legăturilor dintre aceștia din punct de vedere legal, chiar în ciuda existenței unui proiect pentru creșterea copilului și a calității legăturilor emoționale.

Citeste mai mult  Dreptul copilului la libertatea de religie în jurisprudența CEDO

Marea Cameră a constatat, totuși, că măsurile în litigiu intră în sfera vieții private a reclamanților însă a considerat că măsurile au urmărit obiectivele legitime de prevenire a tulburării și de protejare a drepturilor și libertăților altora. Cu privire la acest ultim aspect, a considerat legitimă dorința autorităților italiene de a reafirma competența exclusivă a statului de a recunoaște o relație juridică părinte-copil – și acest lucru numai în cazul unei legături biologice sau al unei adopții legale – în vederea protejării copiilor.

Apoi, Marea Cameră a admis că instanțele italiene, după ce au ajuns la concluzia, în special, că copilul nu ar suferi un prejudiciu grav sau ireparabil, ca urmare a separării, au realizat un echilibru just între diferitele interese aflate în joc, în condițiile marjei de apreciere aflată la dispoziția lor.

Cuvinte cheie: >