În hotărârea din 12 ianuarie 2016, pronunțată în cauza Borg împotriva Maltei (cererea nr. 37537/13), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a constatat,
– cu unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 6 § 3 coroborat cu articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil și dreptul la un avocat ales) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
– cu majoritate, că nu a avut loc nicio încălcare a articolului 6 § 1 în ceea ce privește o pretinsa lipsă de certitudine juridică a procedurilor constituționale.
Cauza privește plângerea unui condamnat de a nu fi avut asistență juridică pe parcursul interogatoriului în timp ce se afla în custodia poliției, consecință a absenței unor dispoziții în dreptul maltez în vigoare la acea data care să permită asistența juridică în timpul anchetei premergătoare și interogatoriului la politie.
Curtea a constatat, în special, că reclamantului i-a fost refuzat dreptul la asistență juridică în etapa premergătoare, ca urmare a unei restricții sistemice aplicabile tuturor persoanelor acuzate. Aceasta contravine cerinței prevăzute la articolul 6 conform căruia dreptul la asistență din partea unui avocat în etapele inițiale ale interogatoriului poliției ar putea fi supus unor restricții numai dacă există motive întemeiate.
Cuvinte cheie: asistenta juridica > cauza Borg împotriva Maltei > CEDO