Marți, 26 aprilie 2016, în hotărârea în cauza Amarandei și alții împotriva României (cererea nr. 1443/10), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a hotărât, cu unanimitate, că a fost încălcat (printre altele) art. 8 din Convenție.
În cauză, reclamanții (membri sau simpatizanți MISA) s-au plâns că au fost victime ale unei imixtiuni arbitrare și disproporționate în dreptul lor la respectarea vieții private și a domiciliului.
Aceștia au susținut că parchetul a deviat obiectul mandatului de percheziție emis de către judecător și că percheziția domiciliilor, interpelarile în stradă, căutarea și ridicarea a numeroase obiecte personale, care nu aveau nimic de-a face cu ancheta, au constituit imixtiuni grave în viața lor privată împotriva cărora nu au beneficiat de garanții sau mijloace de apărare.
În cele din urmă, s-au plâns de înregistrarea și difuzarea în presă a imaginilor filmate ale operațiunii poliției.
Guvernul a contestat aceste afirmații.
Aprecierea Curții
Curtea reiterează că, potrivit jurisprudenței sale, percheziția domiciliară reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea vieții private și a domiciliului.
Curtea notează, de asemenea, că percheziția reclamanțiilor, a îmbrăcăminții lor sau a lucrurilor personale constituie o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private. Caracterul public al percheziției poate agrava uneori ingerința din cauza umilirii și jenei rezultate.
Astfel de ingerințe încalcă articolul 8, cu excepția cazului în care sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim, în conformitate cu alineatul 2 și sunt „necesare într-o societate democratică”.
Curtea reamintește că legislația și practica internă trebuie să ofere garanții adecvate și eficiente împotriva abuzurilor și a arbitrariului.
În sfârșit, Curtea amintește că scurgerile de informații judiciare confidențiale în presă constituie o ingerință nejustificată în viața privată a persoanelor. În mod similar, Curtea a constatat deja o încălcare a articolului 8 din Convenție, atunci când autoritățile au furnizat presei o fotografie a reclamantului preluată din dosarul său de urmărire penală.
În speță, Curtea constată că a avut loc o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții private și a domiciliului datorată percheziției domiciliare și a ridicării de obiecte personale.
Având în vedere împrejurările de fapt, Curtea apreciază că, chiar și reclamanții care s-au alăturat temporar comunității de practicieni yoga instalate în imobilele percheziționate, au avut legături suficiente cu aceste locuri pentru a considera că această percheziție și ridicarea obiectelor personale reprezintă o ingerință în dreptul lor la respectarea vieții private și a domiciliului.
Curtea observă că percheziția în cauză a avut un temei juridic în dreptul intern, și anume articolele 100-108 din Codul de procedură penală și art. 55 din Legea nr. 161/2003. Ea a urmărit scopul legitim al apărării ordinii publice precum și prevenirea criminalității.
Curtea notează că aceste dispoziții legale prevedeau garanții pentru a împiedica autoritățile să ia măsuri arbitrare. Printre aceste garanții, importante sunt autorizația de percheziție și controlul jurisdicțional ulterior al legalității și necesității acestei măsuri. De asemenea, este necesar ca acest control să fie eficient în circumstanțele specifice ale cauzei respective și că aceste garanții sunt aplicate într-o manieră concretă și efectivă, nu teoretică și iluzorie.
Curtea notează că, la data de 16 martie 2004, tribunalul a autorizat percheziția imobilelor pentru ridicarea de suporturi informatice care conțineau informații privind transferurile internaționale de date și ale utilizatorilor lor. Cu toate acestea, anchetatorii nu si-au limitat percheziția la cele circumscrise în autorizația de percheziție. Conform inventarului întocmit după percheziție, o mare parte din obiectele ridicate nu aveau legătură cu datele informatice și nici vreo legătură aparentă cu obiectul anchetei. Curtea observă că anchetatorii au ridicat, printre altele, cărți, fotografii, documente oficiale și acte de identitate, scrisori, bani, bijuterii, obiecte decorative și articole de îmbrăcăminte. In plus, unele dintre lucrurile personale ale reclamanților au fost transportate în cutii al căror conținut nu a fost inventariat.
În ceea ce privește controlul a posteriori a operațiunii poliției, Curtea constată că plângerea reclamanților cu privire la abuzul la care au fost supuși de către parchet care ar fi deturnat cu bună știință obiectul mandatului de percheziție, nu a primit un răspuns din partea instanțelor naționale. În plus, Curtea observă că, încercările reclamanților de a contesta în fața instanțelor naționale ridicarea bunurilor personale și de a obține înapoierea lor s-au dovedit fără succes.
Prin urmare, Curtea concluzionează că, din cauza naturii masive și nediferențiate și a absenței unui control efectiv a posteriori, percheziția și ridicarea obiectelor personale au afectat drepturile reclamanților, garantate de articolul 8 din Convenție.
În ceea ce privește reclamanții Pelin, Monete și Tănase, Curtea notează că au fost interpelați în stradă, în apropierea imobilelor percheziționate și obligați să se supună unei percheziții la sfârșitul cărora obiecte personale au fost ridicate. În consecință, Curtea consideră că acești reclamanți au suferit, de asemenea, o ingerință în dreptul lor la respectarea vieții private.
Curtea notează că Guvernul nu a indicat în baza căror dispoziții legale au fost luate aceste măsuri. Procesul-verbal întocmit cu ocazia percheziției domnului Monete a indicat că poliția a acționat în conformitate cu articolul 219 din Codul de procedură penală. Acest articol prevede că procurorul poate ordona poliției judiciare punerea în aplicare a actelor de urmărire penală.
Curtea a ajuns la concluzia că măsura a fost dispusă de către unul dintre procurorii care s-a ocupat de operațiune la data de 18 martie 2004. Cu toate acestea, Curtea consideră că simpla menționare a articolului 219 din Codul de procedură penală nu răspunde la întrebarea dacă dispoziția în acest caz a avut o bază în dreptul intern, care a fost intinderea dispoziției și mai ales care au fost garanțiile împotriva arbitrariului în conformitate cu dreptul intern.
În aceste condiții, Curtea consideră că percheziția reclamanților Pelin, Monete și Tănase nu a fost „prevăzută de lege”, în sensul articolului 8 § 2 din Convenție.
***CEDO. Cauza Cazan împotriva României. Tratament degradant aplicat unui avocat de către un polițist***
Curtea notează că, în scopul anchetei, percheziția fiecărui imobil a fost filmată de militarii care au participat la operațiune. Mai târziu, aceste înregistrări au fost puse la dispoziția presei și au avut o acoperire extinsă în mass-media. Principalele canalele de informare și ziarele naționale au prezentat rapoarte și articole cu filme și fotografii furnizate de autorități. Din analiza fragmentelor din articolele din prese, imaginile arătau locatarii imobilelor, în special, femeile tinere, întinse pe podea, în posturi umilitoare. Este evident că autoritățile care au pus aceste imagini la dispoziția presei nu au luat măsuri minime de precauție pentru a proteja viața privată a persoanelor în cauză: corpurile și fețele lor nu au fost mascate și imaginile litigioase au fost filmate în spații private.
Curtea nu este convinsă de argumentul invocat de parchet pentru respingerea plângerii reclamanților, și anume că difuzarea acestor imagini a răspuns unei chestiuni de interes general. Curtea consideră că alte metode – mai puțin dăunătoare pentru viața privată a reclamanților, ca „oamenii obișnuiți” care așteaptă în mod legitim o mai mare protecție a vieții private, – ar fi putut să informeze publicul cu privire la anchetă.
Prin urmare, Curtea consideră că autoritățile naționale care au furnizat presei înregistrările operațiunii poliției au realizat o ingerință nejustificată în dreptul reclamanților la viața privată.
Curtea consideră că deficiențele constatate mai sus în ceea ce privește percheziția, ridicarea bunurilor și distribuirea imaginilor din timpul operațiunii poliției sunt suficiente pentru a concluziona ca a fost încălcat art. 8 în ceea ce îi privește pe toți cei 26 de reclamanți.
Cuvinte cheie: cauza Amarandei și alții împotriva României > CEDO > dreptul la viata privata > perchezitie domiciliara
